Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, spune că nu îşi schimbă declaraţia privind dublarea alocaţiilor şi creşterea pensiilor. Ea a menţionat, însă, că nu gestionează bugetul şi nu are informaţiile necesare pentru a face afirmaţii despre imposibilitatea sau regândirea unui alt tip de creştere faţă de pensii şi de cuantumul alocaţiilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Cu privire la pensii şi alocaţii, am fost întrebată în ultima perioadă cum este posibil să afirm că ele vor fi dublate, respectiv că pensiile vor creşte în cuantumul prevazut de lege şi o să vă răspund foarte direct. Pentru că rolul meu ca ministru al Muncii este să fac tot ce este posibil ca acest lucru să se întâmple. Sunt partea unei echipe guvernamentale care face tot ce este posibil ca acest lucru să se întâmple. Sigur că văd şi eu, nu sunt decuplată de realitate, ce se întâmplă în economie, ce se întâmplă în acest moment în societate”, a declarat vineri, Violeta Alexandru.

Ea spune că a făcut apel în mod constant ca angajatorii să îşi pot continua activitatea în această perioadă, să o facă.

“Nu întâmplător am făcut de-a lungul acestor săptămâni, un apel public constant către toţi angajatorii care îşi pot continua activitatea, să o facă, către toţi cei care muncesc în România să continuie activitatea pentru că până la urmă de resursele pe care le generăm şi cu care alimentăm bugetul depind toate cheltuielile şi toate plăţile pentru drepturile pe care persoanele le au. Rolul meu ca ministru al Muncii este să lupt ca acest lucru să se întâmple şi anume ca legea să fie pusă în aplicare”, a mai spus ministrul Muncii.

Violeta Alexandru a precizat că nu gestionează bugetul şi nu dispune de informaţiile necesare privind imposibilitatea sau regândirea unui alt tip de creştere faţă de pensii, respectiv pentru cuantumul alocaţiilor.

“Nu gestionez însă bugetul, nu dispun de informaţiile necesare pentru a face declaraţii publice, vizând imposibilitatea sau regândirea unui alt tip de creştere faţă de pensii, respectiv pentru cuantumul alocaţiilor. Nu dispun de aceste informaţii şi până în momentul în care ele vor fi certificate de situaţia, de evaluarea pe care Ministerul Finanţelor o va face cu privire la încasările la buget, nu-mi voi schimba declaraţia pentru că sunt în această poziţie pentru a lupta astfel încât oamenii să beneficieze de toate drepturile de care au de care au dreptul prin lege”, a explicat Violeta Alexandru.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.