O postare de pe pagina de Facebook a Spitalului ”Victor Babeş” din Craiova, în care mai multe cadre medicale, cu halate de protecţie, bonete şi mănuşi s-au prins în horă, a stârnit reacţii diferite. În timp ce unii apreciază efortul pe care-l fac cei din sistemul sanitar în aceste zile, alţii au criticat gestul. Reprezentanţii spitalului au precizat că momentul a fost generat de vindecarea primului pacient infectat, după 32 de zile.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE: Reprezentanţii spitalului au precizat, ulterior, că momentul a fost general de vindecarea primului pacient infectat, după 32 de zile. 

”Momentul de bucurie de astăzi, din curtea spitalului, este legat de un succes al echipei medicale care a salvat un pacient după 32 de zile de internare,dintre care 7 zile la Terapie INtensivă. Cel aplaudat se afla la etaj şi astăzi este pacient vindecat SAR-COV-2 după ce în repetate rânduri am crezut că pierde lipta cu viaţa. I-am mulţumit pentru faptul că a colaborat şi a ascultat sfaturile medicilor”, arată reprezentanţii ptalului, printr-o completare la postarea iniţială de pe Facebook.

ŞTIRE INIŢIALĂ: Spitalul ”Victor Babeş” din Craiova a postat, joi, pe Facebook, un clip video în care se vede cum multe cadre medicale, cu halate de protecţie, bonete şi mănuşi s-au prins în horă.

Clipul este însoţit de mesajul ”Numai împreună vom învinge”.

Postarea a strâns deja peste o mie de distribuiri şi sute de comentarii, reacţiile fiind diferite.

În timp ce unii apreciază efortul pe care-l fac cei din sistemul sanitar în aceste zile, alţii au criticat gestul.

Duminică, un clip video postat pe Facebook de angajate ale Spialului ”Victor Babeş” din Bucureşti a devenit viral şi a strâns mii de mesaje de încurajare. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.