Deputatul independent Marius Bodea susţine că a depus, luni, un proiect de lege în Parlament privind interzicerea tăierii pădurilor pe perioada stării de urgenţă, invocând faptul că "jaful din păduri înfloreşte în plină pandemie“.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Marius Bodea afirmă, într-un comunicat de presă, că a iniţiat acest proiect după ce săptămâna trecută a fost înregistrat "un nivel record de exploatare a pădurilor“.

"Oficial, săptămâna trecută au fost efectuate aproape 80.000 de transporturi. Din Inventarul Forestier Naţional, se ştie că pe lângă fiecare arbore tăiat legal, un altul este tăiat ilegal în acelaşi timp. Am depus azi (luni – n.r.) la Parlament un proiect de lege privind interzicerea oricăror tăieri pe perioada stării de urgenţă. Forţele de ordine nu pot lupta şi cu pandemia, şi cu mafia lemnului. Jaful din păduri înfloreşte în plină pandemie“, afirmă deputatul Marius Bodea.

În cadrul expunerii de motive, iniţiatorul proiectului aminteşte că România nu a putut stopa tăierile ilegale de păduri în ultimii ani şi că acestea au atins cote alarmante în ultima perioadă.

"Mai grav este faptul că din data de 12 februarie 2020, Comisia Europeană a activat procedura de infringement pentru România din cauza tăierilor ilegale de păduri. Măsura a fost luată din cauza legislaţiei defectuoase care nu permite gestionarea şi verificarea de către autorităţile române a cantităţilor mari de lemne tăiate ilegal din pădurile României. Comisia Europeană a motivat faptul că autorităţile naţionale nu au fost în măsură să verifice efectiv operatorii şi să aplice sancţiuni corespunzătoare. Ţara noastră avea un termen de o lună pentru a lua măsurile necesare în vederea remedierii deficienţelor identificate de Comisie, care a fost depăşit“, arată deputatul Marius Bodea în documentul depus la Camera Deputaţilor.

Deputatul Marius Bodea susţine că defrişările ilegale s-au înmulţit alarmant în perioada în care autorităţile sunt preocupate de bătălia cu coronavirusul şi că soluţia ar fi interzicerea tăierii de păduri.

"Faptul că în ultima ordonanţă militară apare prevederea că Ministerul Afacerilor Interne şi Armata, împreună cu Garda Forestieră, vor face controale pentru a stopa fenomenul tăierilor ilegale de păduri este o recunoaştere implicită a faptului că în perioada stării de urgenţă (şi nu numai) se comit abuzuri, defrişări ilegale şi se distrug păduri. Însă nu e suficient. Forţele de ordine sunt mobilizate în cea mai mare parte în lupta cu pandemia. De aceea, soluţia radicală, dar corectă pentru situaţia excepţională în care ne aflăm trebuie să fie interzicerea tăierilor de păduri pe perioada stării de urgenţă. Soluţia ideală ar fi ca această prevedere să se regăsească ca obligaţie instituită prin ordonanţă militară sau prin ordonanţă de urgenţă a Guvernului. Dacă se alege ultima variantă, retrag proiectul de lege de îndată pentru a nu bloca în niciun fel procesul legislativ al Guvernului”, a declarat deputatul Marius Bodea.

Săptămâna trecută, parlamentarii USR au adresat o scrisoare deschisă preşedintelui Klaus Iohannis, premierului Ludovic Orban şi ministrului Mediului, Costel Alexe, pentru a stopa tăierile de păduri în perioada stării de urgenţă. "Mai mult ca niciodată trebuie să transmitem un mesaj ferm de voinţă politică de stopare a tăierilor ilegale de păduri. Mai mult ca niciodată trebuie să dovedim că înţelegem importanţa salvării plămânilor verzi ai României şi că ne pasă, cu adevărat, de sănătatea publică a cetăţenilor acestei ţări", afirmau aceştia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.