Un plan al Statelor Unite de a reduce cu 1 miliard de dolari ajutorul financiar acordat Afganistanului va afecta programul de finanţare a forţelor de securitate afgane, au declarat trei surse americane. Potrivit analiştilor, reducerea finanţării va afecta atât capacitatea autorităţilor afgane de a lupta cu talibanii cât şi avantajul avut în negocierea unui acord de pace cu aceştia, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Secretarul de Stat Mike Pompeo a anunţat reducerea fondurilor pe 23 martie şi a avertizat să va lua o măsură similară şi anul  viitor, pentru a încerca să îl forţeze pe preşedintele Ashraf Ghani şi pe rivalul politic al acestuia, Abdullah Abdullah, să pună capăt unui conflict care a contribuit la blocarea eforturilor de pace din Afganistan.

După aproape 20 de ani de lupte cu talibanii, Statele Unite caută o modalitate de a se retrage din regiune şi de a ajunge la un acord de pace între guvernul susţinut de Washington şi gruparea de militanţi care controlează peste 40% din  teritoriul afgan.

Pompeo şi alţi  oficiali americani au refuzat să ofere detalii despre cum vor fi făcute reducerile de fonduri. Departamentul de Stat a refuzat să comenteze.

Doi consilieri din Congres au spus că oficiali  ai Departamentului de Stat au spus Congresului că economiile de 1 miliard de dolari vor fi făcute dintr-un fond de 4,2 miliarde de dolari al Pentagonului care susţine circa trei sferturi din bugetul anual al forţelor de securitate afghane.

”Ideea de a reduce finanţarea destinată forţelor de securitate este contrară intereselor de securitate naţională ale Statelor Unite”, a spus unul dintre consilieri, argumentând că banii sunt necesari pentru a menţine capacitatea guvernului susţinut de Washington să lupte cu talibanii, păstrând în acelaşi timp capacitatea de negociere a păcii.

Majoritatea fondurilor acoperă cheltuieli pentru salarii, alimente, carburanţi, echipamente şi infrastructura necesare trupelor afgane şi poliţiei naţionale.

În perioada anilor fiscali 2002-2019, Congresul a alocat 86,4 miliarde de dolari pentru susţinerea securităţii afgane, potrivit unui raport din Congres publicat pe 11 martie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.