Spitalul din Câmpulung Moldovenesc a fost închis total, iar spitalul din Fălticeni, parţial, după ce mai multe cadre medicale au fost confirmate cu Covid-19. În total, din cele două unităţi peste 100 de cadrele medicale au fost diagnosticate cu coronavirus.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Directorul Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, Manuela Trifan, a declarat sâmbătă, la Digi 24, că a fost luată decizia închiderii totale a spitalului din Câmpulung Moldovenesc după ce au apărut multe rezultate pozitive cu Covid-19, după testarea întregului personal.

“S-a luat decizia închiderii acestei unităţi, având în vedere numărul mare de rezultate pozitive apărute la testarea întregului personal. Am considerat o măsură care vine în beneficiul pacienţilor non Covid pentru că după două săptămâni unitatea va putea reîncepe activitatea curată, cu un personal sănătos şi fără riscul de a se transmite boala şi la pacienţi”, a spus Manuela Trifan.

Astfel, la spitalul din Câmpulung Moldovenesc au fost confirmate pozitiv 67 de cadre medicale şi şase pacienţi. Manuela Trifan a spus că toate cadrele medicale sunt asimptomatice şi sunt izolate la domiciliu. Acestea au fost testate în urmă cu o săptămână, dar rezultatele au fost confirmate sâmbătă.

Directorul DSP Suceava a mai spus că la spitalul din Fălticeni autorităţile au luat decizia închiderii parţiale a acestei unităţi medicale, după ce 44 de cadre medicale au fost confirmate pozitiv cu Covid-19.

“Testarea întregului personal a depistat 44 de persoane pozitive. Toate aceste persoane, personalul medical lucrează în pavilionul central, care cuprinde secţiile de Chirurgie, ATI, CPU, Radiologie, Medicină internă. Din acest motiv, închidem numai pavilionul central în celelalte pavilioane unde funcţionează secţii cu alte specialităţi nu a fost depistat nimeni pozitiv şi celelalte rămân deschise pentru internările non-Covid”, a explicat Manuela Trifan.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.