Ministrul Sănătăţii din Marea Britanie, Matt Hancock, le cere fotbaliştilor din Premier League să contribuie şi ei la eforturile pe care toţi cetăţenii le fac în contextul pandemiei de coronavirus şi să accepte diminuarea salariilor, informează presa engleză.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Cred că fiecare trebuie să joace rolul lui în acest efort naţional şi asta este valabil şi pentru jucătorii din Premier League. Ţinând cont de sacrificiile multor oameni, primul lucru pe care fotbaliştii din Premier League îl pot face este să contribuie şi ei, acceptând o reducere a salariilor", a declarat Hancock.

Deocamdată, în Premier League, mai multe cluburi, între care Tottenham, Newcastle şi Bournemouth, au decis reducerea salariilor angajaţilor sau şi-au trimis personalul în şomaj tehnic. Pentru fotbalişti nu s-au luat încă decizii.

În Spania, jucătorii cluburilor FC Barcelona şi Atletico Madrid au acceptat reducerea salariilor cu 70 la sută.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.