Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa, a anunţat că un spital mobil cu 250 de paturi pentru pacienţii diagnosticaţi cu Covid-19 va fi amenajat la intrarea în Iaşi, în câteva săptămâni, iar unitatea medicală va deservi întreaga regiune de nord-est.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Maricel Popa a spus, într-o conferinţă de presă, că spitalul mobil va fi achiziţionat în comun de consiliile judeţene Iaşi, Neamţ şi Bacău, prin Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Euronest. Investiţia se ridică la 15 milioane de euro.

"În ceea ce priveşte procedura de achiziţionare a spitalului mobil, mâine (vineri – n.r.), consilierii judeţeni se vor întruni în şedinţă de îndată pentru alocarea contribuţiei judeţului Iaşi, fiind vorba despre aproximativ opt milioane de euro. Vom demara procedurile pentru că nu este timp de pierdut. Am lansat zilele trecute propunerea şi am primit mesaje favorabile din partea ieşenilor, a managerilor de spitale şi a cadrelor medicale. Avem susţinere şi din partea altor consilii judeţene din Moldova. Aşteptăm să se alăture demersului şi alte autorităţi judeţene şi locale, dar şi reprezentanţi ai societăţii civile“, a spus şeful CJ Iaşi, Maricel Popa.

El a declarat că în perioada următoare vom asista la o creştere a numărului de pacienţi infectaţi şi că sistemul sanitar ieşean va fi pus în dificultate.

Preşedintele CJ IaşI susţine că trebuie luate urgent măsuri care să ducă la creşterea capacităţii de testare şi tratament a pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus şi a siguranţei personalului medical.

"Noul spital va avea o capacitate de 250 de paturi, va dispune de o zonă specială pentru analize medicale şi testarea pacienţilor, săli de operaţii, saloane de terapie intensivă cu o capacitate de 50-70 de paturi, depozite de materiale şi echipamente medicale“, a declarat Maricel Popa.

Spitalul mobil va funcţiona în zona Parcului Industrial TransAgropolis de la Leţcani, situat pe drumul european E583, la intrarea în municipiul Iaşi, şi va asigura acces facil pentru transportul medical din judeţele Suceava, Botoşani, Neamţ, Bacău, Vaslui.

Potrivit lui Maricel Popa, termenul de livrare pentru spitalul mobil este de 15-20 de zile, iar montarea durează între cinci şi şapte zile. Şeful CJ Iaşi spune că unitatea medicală va fi achiziţionată din bugetele consiliilor judeţene, acestea având ulterior posibilitatea recuperării banilor, din fondurile europene alocate României de UE, special pentru acţiunile de prevenire şi combatere a noului virus.

"Spitalul va putea fi folosit şi ulterior pandemiei, pentru campanii sau caravane medicale în zonele rurale ale Moldovei, pentru orice altă situaţie de urgenţă medicală sau va putea fi dat în administrarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă“, a afirmat Maricel Popa.

Şeful CJ Iaşi a declarat că este dezamăgit că autorităţile din Suceava nu au răspuns la propunerea amenajării spitalului mobil regional.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.