Autorităţile din judeţul Argeş au desemnat spitalul din oraşul Mioveni drept unitate sanitară în care vor fi trataţi pacienţii infectaţi cu virusul SARS-Cov-2, copiii infectaţi urmând a fi trataţi în Spitalul de Pediatrie din judeţ. Prefectul Emanuel Soare spune că în prezent în judeţ sunt "câţiva" pacienţi infectaţi şi că în Argeş nu există, deocamdată, niciun aparat de testare pentru cei suspecţi de a fi fost infectaţi. Totodată, el arată că spitalul din Mioveni nu a prezentat până acum documentele pentru ca secţia de infecţioase să poată funcţiona acolo.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
UPDATE - Prefectul judeţului Argeş, Emanuel Soare, a transmis ulterior că Direcţia de Sănătate Publică Argeş a solicitat managementului Spitalului Orăşenesc Mioveni, printr-o adresă care a avut termen de răspuns 26 martie, să prezinte Planul de management şi organizare a activităţii pentru pregătirea acestuia în vederea asistării unui flux crescut de cazuri COVID-19 şi cazuri COVID-19 cu co-morbidităţi.
 
"Practic, spitalul trebuia să prezinte o serie de documente prin care se solicita acordarea avizului de funcţionare pentru secţia de boli infecţioase în corpul vechi al spitalului. DSP poate trimite materialele de protecţie şi echipamentele necesare doar în urma avizării acestui spaţiu. Conducerea spitalului nu a răspuns nici până în acest moment la această solicitare, împiedicând, astfel, aplicarea hotărârii CJSU şi, pe cale de consecinţă, pregătirea spaţiilor pentru primirea de cazuri COVID 19. Persoanele care fac astfel de lucruri îşi asumă şi consecinţele legale care decurg de aici? Vom face tot posibilul pentru a asigura argeşenii că putem trata pacienţii COVID-19”, a declarat prefectul Emanuel Soare.
 
Începând din 28 martie, conform hotărârii CJSU din 25 martie, a fost făcută "desemnarea ca unitate spitalicească cu paturi SARS-CoV-2/COVID-19 şi COVID-19 cu comorbidităţi a Spitalului Orăşenesc Mioveni, judeţul Argeş”.
 
ŞTIREA INIŢIALĂ - Prefectul judeţului Argeş. Emanuel Soare, a declarat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă înregistrate şi transmise mass-media, că în prezent în judeţul Argeş nu există niciun aparat de testare pentru Covid-19.
 
"Până în acest moment nu se fac teste de Covid-19 în judeţul Argeş pentru că nu avem în acest moment aparat de testare”, a spus el.
 
Acesta a susţinut că se fac "eforturi conjugate” şi că există informaţii că "în timpul cel mai scurt” judeţul va primi un aparat de testare şi "un set suficient de teste”.
 
"Avem speranţa că la nivelul judeţului Argeş vom avea cel puţin două aparate de testare”, a afirmat Soare.
 
Acesta a precizat că în prezent în judeţul Argeş sunt "câţiva” pacienţi infectaţi şi că nu există personal medical sau din rândul militarilor care să fie suspect de a fi fost infectat.
 
Conform prefectului, Spitalul judeţean de urgenţă din Piteşti rămâne spital "non-Covid”, în schimb pacienţii infectaţi vor fi trataţi la Spitalul din Mioveni, iar Spitalul de Pediatrie va trata copiii infectaţi.
 
Astfel, Secţia de boli infecţioase a Spitalului Judeţean din Piteşti va fi mutată într-un corp de clădire vechi al Spitalului din Mioveni.
 
"La un moment dat, în funcţie de evoluţia bolii, toate spitalele vor intra, într-un fel sau altul, în tratarea pacienţilor Covid. Este un avantaj pentru spitalele care încep de acum să se pregătească, decât pentru spitalele care vor intra în linia a doua sau în linia a treia ulterior”, a mai spus Emilian Soare. 
 
Vineri este a doua zi consecutivă în care în judeţul Argeş nu s-a înregistrat nicio persoană suspectă că ar fi fost infectată.
 
Prefectul de Argeş a precizat că "în cel mai scurt timp” spitalul din Mioveni va primi echipamente şi materiale de protecţie, dar că aşteaptă ca managerul unităţii sanitare să transmită către Direcţia de Sănătate Publică solicitarea de acordare a avizului pentru funcţionarea Secţiei de boli infecţioase.
 
Întrebat cine îşi asumă responsabilitatea pentru faptul că persoanele care se află în carantină nu vor mai fi testate la finalul perioadei dacă sunt asimptomatice, acesta a spus că având în vedere faptul că nu au simptome nu ar exista "un risc suplimentar”, iar decizia de a nu fi testate este luată la recomandările medicilor specialişti.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.