Un sucevean revenit în ţară din Italia a fost plasat în carantină abia după ce autorităţile au rezolvat problema animalelor sale de companie, respectiv 30 de papagali şi un câine.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit poliţiştilor din Suceava, bărbatul s-ar fi întors din Italia, cu tot cu animalele sale de companie, respectiv 30 de papagali şi un câine, şi le-a spus autorităţilor că acceptă să intre în carantină, dar că nu are cu cine să lase animalele.

“Omul a revenit în România din Italia, a fost preluat de la Arad, el locuieşte undeva în zona localităţii sucevene Frătăuţi. Ne-a spus că merge în carantină, dar că nu are cu cine lăsa animalele de companie, pentru că nu are nicio rudă. A trebuit să rezolvăm problema cu papagalii, pe care i-am dus la o fermă care le asigură tot ce au nevoie. Câinele a fost preluat de o asociaţie şi este bine“, a declarat pentru News.ro purtătorul de cuvânt al Poliţiei judeţului Suceava, Ionuţ Epureanu.

El a spus că bărbatul a fost plasat în carantină, într-o clădire din zona municipiului Suceava şi că este fericit că nu şi-a abandonat animalele şi că acestea sunt în siguranţă.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.