Bilanţul pandemiei noului coronavirus a depăşit vineri pragul de 10.000 de morţi în lupe - dintre care peste 5.000 în Europa -, în pofida deciziilor de izolare care se multiplică peste tot, însă care nu vor putea fi aplicate în locuri foarte vulnerabile precum imensele cartiere sărace de la periferia marilor oraşe asiatice, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

n plus, trei miliarde de persoane nu au nici măcar armele cele mai de bază împotriva virusului - apă curentă şi săpun -, se alarmează experţi ONU, care se tem de pierderea unor ”milioane” de vieţi.

În Africa de Sud, chiar dacă s-au înregistrat până acum doar 200 de cazuri, avansarea bolii este atât de rapidă încât o proporţie de 60% dintre cele 56 de milioane de locuitori ar putea fi contaminată, estimează autorităţile. Date fiind condiţiile de trai şi structurile în domeniul sănătăţii în numeroase oraşe şi township-uri, acest lucru ar putea provoca un adevărat masacru.

Pandemia s-a soldat cu cel puţin 10.316 de morţi de la apariţia sa în decembrie, potrivit unui bilanţ stabilit de AFP pe baza surselor oficiale vineri, la ora 11 GMT (13.00, ora României). Europa - şi în primul rând Italia - totaliza numai ea 5.168, cu mult mai mult decât Asia - 3.431.

Restricţiile impuse libertăţii circulaţiei vizează de-acum, pe planetă, peste o jumătate de miliard de persoane - chemate de către autorităţile lor să rămână închise în casă.

În Germania, landul cel mai populat, Bavaria - 13 milioane de locuitori - a fost primul care a decretat, vineri, izolarea populaţiei.

”Vom reduce la aproape nimic ansamblulvieţii publice”, a anunţat şeful Guvernului bavarez Markus Söder. Ca în numeroase alte ţări, bavarezii nu pot de-acum, timp de cel puţin două săptămâni, o perioadă care poate fi prelungită, să mai iasă din casă decât pentru a se duce să muncească, să cumpere alimente sau să se ducă la farmacie sau medic.

În Brazilia, celebrele plaje de la Rio vor fi închise cel puţin două săptămâni, iar în Franţa plimbările pe litorial au fost interzise, după ce prea multe persoane veneau la soare, în pofida consemnelor. În Iordania, o interdicţie de circulaţie pe timpul nopţii urmează să fie impusă începând de sâmbătă.

”CA NIŞTE ZOMBI”

Catalogată drept un ”inamic al umanităţii” de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), epidemia covid-19 a contaminat până în prezent peste 240.000 de oameni în lume.

În Italia, plasată în izolare generalizată de o săptămână, numărul preoţilor morţi de coronavirus, după ce s-au dus să binecuvânteze pacienţii în spitale, creşte pe zi ce trece.

”Echipaţi cu o mască, o şapcă, mănuşi, o bluză şi ochelari, noi, preoţii, ne plimbăm în saloane ca nişte zombi”, povesteşte preotul unei parohii din Bergamo (nord). ”Nu mai ştim unde să punem morţii. Unele biserici sunt folosite” în acest scop, a tras un semnal de alarmă episcopul din oraş, monseniorul Francesco Beschi.

Guvernul italian intenţionează să adopte rapid noi măsuri mai restrictive, mai ales cu privire la activităţile în aer liber, pentru a descuraja şi mai mult populaţia să iasă.

China nu a înregistrat vineri nicio nouă contaminare de origine locală, a doua zii la rând, oferind o speranţă cu privire la eficienţa măsurilor de plasare în carantină.

Pentru zeci de mii de chinezi - studenţi, profesionişti, sportivi - din străinătate, mai ales din Euroopa, cuvântul de ordine este de-acum ”întoarcerea acasă”, în pofida faptului că se confruntă cu neîncrederea unei părţi a compatriţilor lor.

GĂINILE DIN GRĂDINĂ

China este de-acum capabilă să trimită în restul lumii material care-i lipsea - un avion a livrat vineri, în Cehia, peste un milion de măşti de protecţie respiratorie.

Pe plan diplomatic, China l-a acuzat vineri pe Donald Trump că ”fuge de responsabilităţile pe care le are”, după ce preşedintele american a apreciat că lumea plăteşte ”preţul dur” al lentorii chineze în a comunica pe tema noului coronavirus.

Statele Unite au suspendat vineri eliberarea tuturor vizelor obişnuite în toate ţările din lume. ”În limita posibilităţii, ambasadele şi consulatele vor continua să emită vize de urgenţă”, a precizat Departamentul de Stat, promiţând să reia în curând restul serviciilor ”imediat ce este posibil”.

Multinaţionale din industria farmaceutică s-au angajat joi să furnizeze un vaccin împotriva covid-19 ”în toată lumea”, într-un termen estimat de 12 până la 18 luni.

Deosebit de afectată, Spania se pregăteşte să înfrunte ”zilele cele mai dure” ale pandemiei, încorporând mii de membri în personalul de îngrijire.

În colţurile izolate ale ţării, solidariatea este la înălţime.

La fel ca alţi tineri din sătucul său din Castilia, Sergio Caminero, în vârstă de 30 de ani, îşi aprovizionează vecinii în vârstă. El oferă ouă de la găini pe care le creşte în grădină, iar alt tânăr oferă lapte de la caprele sale. ”Dacă se întrăutăţesc lucrurile, cel puţin la sate vom fi autosuficienţi”, dă el asigurări.

PE MARGINEA RECESIUNII

Dincolo de drama sanitară, noul coronavirus riscă să arunce lumea în recesiune, în pofida miilor de miliarde deblocate de urgenţă în Statele Unite şi Europa.

Până la 25 de milioane de locuri de muncă sunt ameninţate, în absenţa unei reacţii coordonate la scară internaţională, a avertizat Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM).

Banca Centrală Europeană (BCE) a avertizat deja că economia Bătrânului Continent ”se va contracta considerabil”.

Iar premierul italian Giuseppe Conte a cerut Uniunii Europene (UE) să folosească ”toată putrea” fondurilor sale de salvare, dotate cu o forţă de atac de 410 miliarde de euro.

Celebrul salon aeronautic britanic de la Farnborough, prevăzut în iulie, a fost anulat.

Bursele se aflau însă într-o creştere puternică vineri, spre deosebire de începutul unei săptămâni de coşmar, iar investitorii mizau pe efectul planurilor de relansare anunţate.

Bursa de la Hong Kong a înregistrat o creştere de 5% la închidere. Iar Europa se îndrepta într-o direcţie pozitivă. Bursa de la Paris s-a apreciat cu aproape 5%, cea de la Frankfurt cu peste 4% în cursul zilei, iar cea de la Londra urma aceeaşi tendinţă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.