Global Records este alături de artiştii şi instrumentiştii cu care lucrează şi alocă un buget de 100.000 de euro pentru depăşirea acestei perioade dificile. Casa de discuri oferă şi o sponsorizare în valoare de 25.000 de euro, sumă care va fi folosită pentru echipamente de protecţie pentru personalul medical din prima linie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Compania, care colaborează în mod curent cu peste 50 de artişti interpreţi acompaniatori (chitarişti, toboşari, basişti etc) vine în întâmpinarea acestora şi le oferă suportul său necondiţionat, prin asigurarea plăţii în avans a doua show-uri pe lună, în lunile aprilie şi mai 2020. 

Managementul casei de discuri este pe deplin conştient de efectele pe care toată această situaţie le are şi că această contracţie puternică a veniturilor artiştilor interpreţi şi free-lancerilor din această industrie va duce la imposibilitatea continuării procesului creativ şi va genera un vid în industria muzicală pe termen lung. Tocmai de aceea, cel mai important lucru este ca industria muzicală să reziste în această perioadă. Din acest motiv, Global Records le oferă celor care fac parte din echipele artiştilor pe care-i reprezintă, pe lângă sprijin moral şi emoţional, şi susţinere financiară.

“În afară de orice posibil ajutor din partea statului sau alte măsuri mult aşteptate, este extrem de important să ne susţinem noi comunităţile în care ne desfăşurăm activitatea, pentru a depăşi împreună această situaţie. În această perioadă, în care sursa principală de venit a artiştilor interpreţi, în special a instrumentiştilor şi trupelor ce acompaniază artiştii în cadrul evenimentelor live, a dispărut cu desăvârşire, venim în întâmpinarea acestora şi le oferim suportul nostru, prin asigurarea plăţii în avans a unui minim de 2 show-uri pe luna, pentru lunile aprilie şi mai, până într-o valoare totală estimată de 100.000 euro”, a declarat Olga Juverdeanu, director general Global Records.

Totodată, Global Records se implică activ în lupta împotriva noului virus COVID - 19 şi susţine fundaţia Dăruieşte Viaţă în strângerea de fonduri pentru achiziţionarea de echipamente şi aparatură medicală atât de necesare spitalelor din România în contextul actual.

Casa de discuri oferă o sponsorizare în valoare de 25.000 de euro, sumă care va fi folosită pentru echipamente de protecţie pentru personalul medical din prima linie, aparate de ventilaţie mecanică, sonde de intubaţie, măşti de oxigen şi kit-uri pentru ECMO în spitalele de boli infecţioase şi spitalele de urgenţă din ţară.

"Am decis să ne implicăm activ în susţinerea eforturilor pe care medicii le depun în lupta cu acest nou virus. Suntem la curent cu întreaga situaţie din ţară şi am hotrărât să sprijinim fundaţia Dăruieşte Viaţă, contribuind astfel la dotarea spitalelor din România cu echipamentele medicale necesare în această perioadă. Chiar dacă traversăm cu toţii o perioadă dificilă, sănătatea este cea mai importantă şi toate resursele noastre trebuie să fie îndreptate în această direcţie. Atât noi, cât şi artiştii noştri suntem alături de români şi facem tot posibilul să trecem împreună mai uşor prin această încercare", a declarat Lucian Ştefan, fondator Global Records.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.