În contextul în care multe ţări iau măsuri de izolare a populaţiei ca să oprească răspândirea noului virus, actriţa Gal Gadot, cunoscută din "Wonder Woman", a reunit zeci de celebrităţi de la Hollywood pentru un videoclip în care cântă melodia "Imagine" compusă de John Lennon.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Natalie Portman, Zoë Kravitz, Will Ferrell, James Marsden, Sia, Amy Adams, Mark Ruffalo sau Cara Delevingne, toţi i-au trimis videoclipuri în care interpretează melodia din 1971, iar înregistrările au fost montate într-un clip de trei minute. 

"A şasea zi de auto-izolare şi trebuie să spun că aceste ultime zile m-au făcut să reflectez într-un fel mai ilosofic", a explicat Gadot. "Acest virus a infectat lumea întreagă. Nu contează cine eşti, de unde vii, suntem toţi împreună în asta". 

Măsurile luate pentru a opri epidemia sunt din ce în ce mai stricte în Statele Unite. Luni, preşedintele american Donald Trump a recomandat evitarea adunărilor cu mai mult de 10 persoane, deplasările neesenţiale şi a cerut închiderea şcolilor. Locuitorii din regiunea San Francisco sunt izolaţi de marţi. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.