Lupta împotriva noului coronavirus constituie ”cea mai mare provocare” cu care se confruntă Germania din 1945, a avertizat Angela Merkel într-un discurs care a a sunat ca un ultim avertisment înainte de plasarea în izolare a populaţiei, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”De la Reunificarea germană, nu, de la al Doilea Război Mondial, nu a mai existat o provocare la adresa ţării noastre care să depindă atât de mult solidaritatea noastră comună”, a avertizat cancelarul german miercuri seara, într-un discurs către ţară transmis în direct la televiziune.

Un semn al importanţei simbolice a intervenţiei - este vorba, în ceea ce o priveşte pe Merkel, care nu se dă în vânt după discursuri înflăcărate cu accente dramatice, despre o premieră în acest format de când se află la putere, în 2005, în afara urărilor tradiţionale de sfârşit de an.

Nici măcar în timpul crizei euro sau crizei financiare din 2008 şi 2009, cancelarul nu s-a exprimat în faţa camerelor de televiziune într-un discurs solem către naţiune.

”Cred ferm că vom reuşi în această sarcină, dacă toţi cetăţenii o consideră cu adevărat drept sarcina lor”, a subliniat Merkel, îndemnând la respectarea regulilor cu privire la păstrarea distanţei şi reducerea vieţii sociale la minimum în Germania.

INDISCIPLINĂ

Discursul său a rezonat ca un ultim apel adresat populaţiei în a se disciplona, înaintea recurgerii, ca în Franţa, Italia sau Spania, la izolarea forţată.

Autorităţile sunt îngrijorate de faptul că numeroşi germani, mai ales tineri, îşi iau libertăţi faţă de consemnele oficiale vizând o reducere la strictul minimum a contactelor sociale în faţa avansării epidemiei. Parcurile marilor oraşe, odată cu vremea însorită, sunt foarte frecventate.

”Constat cu surprindere şi indignare că unii încă nu au înţeles cât de gravă este situaţia”, a criticat preşedinta uneia dintre principalele organizaţii a medicilor - Federaţia Marburg - Susane Johna, pentru grupul regional de presă Funke.

”Nu pot decât să îndemn pe toată lumea să se comporte în mod rezonabil, pentru ca nu fmi nevoiţi să luăm măsuri mai drastice”, a subliniat, la rândul său, unul dintre liderii Partidului Social-Democrat (SPD), membru al marii coaliţii guvernamentale a canelarului, Lars Klingbeil.

Postul de televiziune NTV a evocat un ”ultim avertisment” al Angelei Merkel.

Cancelarul a subliniat în discursul său gravitatea pandemiei. ”Pentru cineva ca mine, pentru care libertatea de călătorie şi circulaţie a fost un drept câştigat cu greu, asemenea restricţii nu pot fi justificate decât printr-o necesitate absolută”, a explicat Merkel, care a crescut în fosta Germanie de Est comunistă.

”Într-o democraţie, ele ar trebui să nu fie decise vreodată cu uşurinţă şi numai în mod provizoriu. Însă ele sunt, în acest moment, indispensabile în salvarea de vieţi”, a subliniat ea.

Germania a instituit controale foarte scricte la frontierele sale cu Franţa, Austria, Luxemburg, Danemarca şi Elveţia, şi autorizează doar trecerea TIR-urilor grele în vederea aprovizionării şi muncitorii transfrontalieri.

CONTROALE CONSOLIDATE

Ministerul de Interne a anunţat miercuri seara extinderea acestor restricţii, cu efect imediat, la traficul aerian şi maritim.

Cei care trebuie ”să călătorească din motive de urgenţă sau muncitorii transfrontalieri” trebuie să prezinte un document care le justifică intrarea în ţară, a avertizat ministerul într-un comunicat.

În fine, Merkel a denunţat cumpărăturile masive ale anumitor mărfuri în supermarketuri.

”Stocarea are un sens (...). Însă cu moderaţie. Acumularea ca şi cum în curând n-ar mai fi nimic este inutilă şi duce absolut lipsă de solidaritate”, a subliniat ea.

Epidemia s-a soldat cu 12-16 morţii în Germania, potrivit bilanţurilor diferite ale Institutului Robert Koch şi landurilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.