OMV Petrom susţine intervenţia Crucii Roşii Române în pandemia coronavirusului cu o donaţie de 1 milion de euro, iar fondurile vor fi folosite pentru achiziţia de echipamente de testare pentru diagnosticare rapidă Covid-19, arată un comunicat comun.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„În perioade dificile, cum este cea prin care trecem acum, solidaritatea şi responsabilitatea sunt cruciale. Când distanţa socială devine o măsură preventivă, trebuie să rămânem împreună prin alte mijloace. Iar solidaritatea este unul dintre ele”, a spus Christina Verchere, director general executiv şi preşedinte al directoratului OMV Petrom.

Societatea Naţională de Cruce Roşie din România, organizaţia umanitară cu expertiză în prevenirea şi combaterea îmbolnăvirilor şi intervenţia în situaţie de dezastre, este în colaborare permanentă cu autorităţile centrale şi locale şi oferă sprijin logistic, uman şi material pentru a consolida răspunsul ţării noastre la ameninţarea cu noul coronavirus (Covid-19).

“Donaţia OMV Petrom reprezintă o contribuţie substanţială pentru sistemul naţional de sănătate ceea ce va face posibilă creşterea accesului persoanelor posibil infectate cu coronavirus la o testare rapidă. Mulţumim conducerii OMV Petrom pentru implicare şi pentru dovada de responsabilitate socială în aceste vremuri dificile pentru ţara noastră”, a declarat Ioan Silviu Lefter, director general al Crucii Roşii Române.

Mandatul Crucii Roşii Române, în pandemia Covid-19, este de a asista persoanele fără aparţinători, aflate în autoizolare sau izolare, cu produse alimentare de bază şi pachete igienice, conform normelor şi standardelor organizatiei în situaţii de urgenţă.

Un pachet cu alimente de bază cântăreşte 12 kg, are valoarea de 90 de lei şi asigură necesarul de hrană pentru o familie formată din trei persoane, pe o perioadă de două săptămâni. Pachetul cu produse de igienă are valoarea de 60 de lei şi conţine atât produse de igienă personală cât şi produse pentru igienizarea locuinţelor.

Pentru persoanele aflate în spaţii de carantină, Crucea Roşie Română pune la dispoziţia personalului calificat al autorităţilor locale, în limita stocurilor disponibile, materiale de primă necesitate dislocate din depozitele pentru situaţii de urgenţă ale organizaţiei: apă, lenjerii, produse de igienă, produse de curăţenie, materiale de informare etc.

”Crucea Roşie Română îndeamnă populaţia să respecte sfaturile medicale ale autorităţilor competente şi face apel la calm şi raţiune. Panica generează daune mai grave decât posibilitatea reală de contaminare a virusului, declanşând comportamente care se pot dovedi contraproductive celor din jurul nostru. Recomandăm populaţiei să evite mijloacele de transport în comun aglomerate şi, dacă e posibil, să lucreze de acasă”, arată comunicatul.


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.