Opt corturi destinate triajului epidemiologic au fost instalate, în ultimele 24 de ore, în facilităţi medicale civile şi militare situate în garnizoanele Bucureşti, Cluj-Napoca, Râmnicu Vâlcea, Roman, Sighişoara, Timişoara şi Topliţa, anunţă Ministerul Apărării. Astfel, numărul spitalelor civile şi militare în care au fost instalate astfel de corturi a trecut de 20.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Forţe şi mijloace aparţinând Ministerului Apărării Naţionale au acţionat, în ultimele 24 de ore, pentru instalarea a opt corturi destinate triajului epidemiologic în facilităţi medicale civile şi militare din ţară situate în garnizoanele Bucureşti, Cluj-Napoca, Râmnicu Vâlcea, Roman, Sighişoara, Timişoara şi Topliţa, se arată într-un comunicat de presă transmis, marţi, de MApN.

Astfel, numărul spitalelor civile şi militare din ţară în care au fost instalate asemenea corturi se ridică la peste 20.

FOTO: Facebook MApN
FOTO: Facebook MApN

Circa 70 de specialişti - personal medical, specialişti în achiziţii, logistică, precum şi jurişti, acţionează în prezent în sprijinul autorităţilor centrale şi locale.

Conform sursei citate, la linia specială Telverde pusă la dispoziţia populaţiei de Institutul Naţional de Sănătate Publică Bucureşti acţionează, pe lângă medici şi asistente din instituţiile medicale militare, studenţi ai Institutului Medico-Militar (ofiţeri-studenţi din anii V şi VI), care s-au oferit voluntar.

"Ministerul Apărării Naţionale dispune de forţe şi mijloace gata în orice moment să sprijine autorităţile centrale şi locale în acţiuni destinate limitării răspândirii virusului COVID-19, conform planurilor de cooperare. La nevoie, MApN poate acţiona cu şi forţe şi mijloace suplimentare celor deja pregătite, având personal şi mijloace tehnice menţinute în rezerva acţională", mai scrie în comunicat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.