Premierul desemnat, Florin Cîţu, a postat un mesaj pe Facebook, joi, în care îşi explică depunerea mandatului de premier desemnat, despre care spune că trebuie interpretată în contextul prin care trece astăzi România. ”Cred că pentru avea succes, în alegerile care vin, preşedintele partidului trebuie să fie şi prim-ministru”, a afirmat Cîţu, precizând că desemnarea de către preşedintele Klaus Iohannis l-a onorat. Cîţu explică faptul că nominalizare sa a fost făcută în contextul în care alegerile anticipate erau o soluţie care acum nu mai există.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Un mesaj important pentru români. Astăzi am luat decizia să-mi depun mandatul de Prim-Ministru desemant Preşedintelui României. Gestul meu trebuie interpretat în contextul prin care trece astăzi România. Sunt un om de partid şi înţeleg să fiu alături de partid şi de Preşedintele lui în momentele dificile. Cred cu tărie că pentru avea succes, în alegerile care vin, Preşedintele partidului trebuie să fie şi Prim-Ministru”, a scris Cîţu pe Facebook.

Acesta a precizat că desemnarea de către Klaus Iohannis l-a onorat.

”Decizia Preşedintelui Klaus Iohannis de a mă desemna pentru funcţia de Prim-Ministru a fost o onoare. Însă ea a fost luată în contextul în care alegerile anticipate erau o soluţie agreată de majoritatea partidelor. Această variantă nu mai există astăzi. Cu responsabilitate, transparenţă şi profesionalism am luat această decizie. Este o decizie la care am reflectat mult în ultimul timp urmărind evoluţia situaţiei prin care trece România astăzi”, a mai afirmat Florin Cîţu.

Acesta a precizat că rămâne ministru al Finanţelor.

”Avem multă treabă de făcut pentru perioada dificilă care urmează. Mulţumesc pentru încredere şi susţinere”, şi-a încheiat Cîţu mesajul.

El şi-a depus mandatul de premier desemat cu puţin timp înainte de şedinţa Parlamentului în care urma să fie votată învestirea.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.