Secretarul de stat Raed Arafat a anunţat miercuri că au fost aplicate amenzi de 20.000 de lei pentru persoane care nu au declarat că vin dintr-o zonă afectată de coronavirus sau care au spus că se vor autoizola la domiciliu, dar nu au mai ajuns la destinaţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Totodată, direcţiile de sănătatea publică au fost aplicat amenzi în cuantum de 20.000 de lei (peste 4000 euro) în mai multe cazuri”, a declarat Arafat, care a enumerat mai multe situaţii.

La Hunedoara, două persoane au declarat că sosesc din Italia, dintr-o zonă neafectată de risc epidemiologic, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că aceştia provin dintr-o zonă aflată în carantină.

La Călăraşi, două persoane care au declarat la intrarea în ţară că se vor autoizola la domiciliu, însă până în acest moment nu au ajuns la locul indicat.

La Suceava, o persoană care a declarat la intrarea în ţară că se vor autoizola la domiciliu, însă până în acest moment nu au ajuns la locul indicat şi a fost găsit la domiciliul socrului său.

Poliţia de frontieră urmăreşte toate cursele cu escală, astfel că persoanele care sosesc în România nu pot ascunde punctele de plecare de origine.

În acest moment, sunt 752 de persoane aflate în carantină, persoane care au sosit în România, cu escală, din zonele de risc.

 

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.