Cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Emmanuel Macron urmează să efectueze o vizită, la 17 martie, la Istanbul, în vederea unor negocieri cu privire la migranţii din Siria cu preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, a anunţat şeful statului turc, adăugând că şeful Guvernului britanic Boris Johnson ar putea să ia de asemenea parte la summit, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Ne vom întâlni la Istabul săptămâna viitoare, marţi”, la 17 martie, a anunţat Erdogan, potrivit agenţiei turce de presă de stat Anadolu.

Preşedintele turc răspundea unor întrebări, jurnaliştilor, la bordul avionului care-l aducea de la un summit, luni, la Bruxelles, consacrat unui nou aflux de migranţi către Europa, din Turcia.

El a anunţat în urmă cu două săptămâni că deschide porţile ţării către Europa, pentru a permite unor mii de migranţi să treacă, provocând un aflux la frontiera cu Grecia şi temeri la Bruxelles cu privire la criză asemănătoare celei din 2015.

Ankara îndeamnă UE să-şi ia ”partea de povară”, însă Bruxellesul denunţă un ”şantaj” cu migranţi.

Înainte de publicarea declaraţiilor lui Erdogan, şeful diplomaţiei turce Mevlüt Cavusoglu a anunţat că Ankara speră să ajungă la un nou acord cu UE în vederea soluţionării problemei migraţiei până la 26 martie, când este prevăzut un summit al Consiliului European.

Până atunci, oficiali turci şi europeni urmează să poarte negocieri care se anunţă dificile în mai multe puncte, mai ales în chestiuni financiare.

Anunţarea viitoarei vizite a lui Merkel şi Macron intervine în contextul în care situaţia umanitară este catastrofală în provincia siriană Idleb (nord-vest).

După mai multe săptămâni de escaladare ce a condus la confruntări între armata turcă şi regimul lui Bashar al-Assad, susţinut de Rusia, Erdogan şi omologul său rus Vladimir Putin au încheiat săptămâna trecută un armistiţiu.

”Au trecut patru zile. Sper să continue şi ca (armistiţiul) să devină permanent”, a declarat Erdogan, citat de Anadolu.

Din decembrie, aproape un milion de persoane au fost deplasate de violenţe în Idleb, majoritatea către frontiera cu Turcia.

Turcia, unde trăiesc deja aproximativ 3,6 milioane de sirieni, refuză să mai primească alţii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.