Susţinerea candidaturii lui Nicuşor Dan la Primăria Capitalei a fost validată de Biroul Politic Naţional al PNL, a anunţat liderul liberal Ludovic Orban. De asemenea, a fost validată candidatura la Primăria Iaşi a lui Mihai Chirica, "pe care începând de astăzi PNL îl susţine cu toată forţa de care dispune", a spus Orban.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Candidatul la Primăria Capitalei susţinut de PNL este Nicuşor Dan. Biroul Politic Naţional a validat în unanimitate susţinerea lui Nicuşor Dan ca şi candidat (...) Avem încredere în onestitatea, în soliditatea soluţiilor, în devotamentul lui Nicuşor Dan faţă de cetăţenii municipiului Bucureşti şi avem garanţia că în parteneriat cu Nicuşor Dan şi cu celelalte formaţiuni de dreapta vom reuşi să eliberăm Bucureştiul de domnia bunului plac, amatorismului, clientelismului (...)", a afirmat, luni, într-o conferinţă de presă, Ludovic Orban.

Orban a spus că Biroul Politic a validat cea mai mare parte a candidaţilor la funcţia de primar în municipiile reşedinţă de judeţ şi la funcţia de preşedinte de Consiliu Judeţean.

El a menţionat că nu s-au validat deocamdată candidaţii în Bihor, pentru că nu s-a stabilit candidatul la şefia CJ, dar şi în judeţe unde se poartă negocieri cu alte formaţiuni - Galaţi, Brăila. Au mai fost amânate validările în alte trei judeţe.

Astfel, au fost validate candidaturile lui Nicuşor Dan ca primar general al municipiului Bucureşti, Sergiu Bâlcea la Primăria Arad, Emil Boc la Primăria Cluj-Napoca, Virgil Chiţac la Primăria Constanţa, Nelu Popa la Reşiţa, Nicolae Robu la Timişoara, Florin Oancea la Deva, Dan Drăgulin la Călăraşi, Cătălin Flutur la Primăria Botoşani, Andrei Volosevici la Primăria Ploieşti, Ion Dumitrel la CJ Alba, Iustin Cionca la CJ Arad, Ionel Pavel la CJ Bacău, Barbu - CJ Călăraşi, Alin Tişe - CJ Cluj, Dinu Iancu Sălăjanu - CJ Sălaj, Ştefan Ilie la Primăria Tulcea, Ioan Turc la Primăria Bistriţa, Costel Şoptică la CJ Botoşani, Costel Alexe la CJ Iaşi, Daniela Câmpeanu la CJ Sibiu, Teodora Bendek la Târgu Mureş, Luminiţa Barcari la CJ Ialomiţa.

"De asemenea, la municipiul Iaşi am validat, la propunerea Colegiului Director Judeţean Isşi, candidatura domnului primar Mihai Chirica, pe care începând de astăzi PNL îl susţune cu toată forţa de care dispune", a adăugat Orban.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.