Coordonatorul regional PLUS pe regiunea nord-est, Liviu Iolu susţine că aducerea lui Mihai Chirica în PNL este unul din cele mai ruşinoase momente din istoria liberalilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Liviu Iolu, candidatul PLUS la Primăria Iaşi, afirmă că PNL arată că “nu dă doi bani pe integritate şi onestitate, înghiţind orice broască râioasă care-I promite voturi“.

“Anunţul PNL prin care îl adoptă oficial pe primarul pesedist Mihai Chirica este unul dintre cele mai ruşinoase momente din istoria lungă a acestui partid. PNL arată că nu dă doi bani pe integritate şi onestitate şi e condus pe contrasensul bunului simţ, înghiţind orice broască râioasă care-i promite voturi“, scrie Liviu Iolu pe Facebook.

El consideră că Alianţa USR-PLUS rămâne singura şansă de a scoate Iaşul din “feudalismul lui Chirica“.

“Vom strânge rândurile şi vom prezenta tuturor cetăţenilor din Iaşi, foarte curând, oferta noastră comună pentru Primăria Iaşi şi judeţ. Ne vom lupta cu un balaur cu două capete - PSD şi PNL - dar o vom face cu toată convingerea şi fără frică“, adaugă Liviu Iolu.

Edilul Iaşiului Mihai Chirica va candida pentru un nou mandat la primărie, din partea liberalilor, decizia fiind luată sâmbătă seară în şedinţa Biroului Politic Judeţean PNL Iaşi. Chirica va primi postul de prim-vicepreşedinte al filialei judeţene, au mai decis liberalii.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.