Shakeel Afridi, medicul care a ajutat la localizarea lui Osama ben Laden şi care este încarcerat de peste şapte ani, a intrat în greva foamei în celulă, au anunţat luni avocatul şi familia sa, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Este în semn de protest faţă de nedreptăţile şi atitudinile inumane faţă de el şi familia sa”, a declarat pentru AFP fratele său Jamil Afridi, după ce s-a întâlnit cu acesta într-o închisoare în provincia Punjab (centru).

Avocatul său, Qamar Nadeem, a confirmat AFP că acesta a intrat în greva foamei.

Dr Afridi a organizat o falsă campanie de vaccinare împotriva hepatitei C, care a servit drept acoperire în vederea confirmării prezenţei lui ben Laden, liderul Al-Qaida, ucis la 2 mai 2011 de către forţele speciale americane la Abbottabad, un oraş-garnizoană pakistanez.

Însă, la puţin timp după raid, medicul a fost arestat de către autorităţile pakistaneze. Considerat ca având legături cu extremiştii - un capăt de acuzare considerat larg drept o fantezie -, medicul a fost condamnat la o pedeapsă de 33 de ani de închisoare, redusă ulterior la 23 de ani.

Asasinarea lui Osama ben Laden a reprezentat un motiv de mare jenă pentru Guvern şi mai ales pentru puternica armată pakistaneză, care nu au fost avertizate cu privire la lansarea operaţiunii efectuate de către forţele speciale americane la reşedinţa liderului Al-Qaida, la aproximativ 50 de kilometri de capitala pakistaneză,  Islamabad.

Ani de zile, dr. Afridi nu a avut acces la avocatul său. Apelul său împotriva condamnării a fost amânat în numeroase rânduri.

Familia sa s-a plâns, de asemenea, de hărţuire. Atât medicului, cât şi soţiei sale şi celor doi copii ai lor li s-a refuzat înnoirea documentelor de identitate, s-a plâns doamna Nadeem în 2017.

În precedenta campanie electorală americană, Donald Trump a anunţat că va obliga Islamabadul să-l elibereze pe Shakeel Afridi.Însă el a fost discret, apoi, cu privire la acest subiect, pe măsură ce Pakistanul a depus eforturi să-i convingă pe talibanii afgani să negocieze cu Washingtonul.

Un acord americano-taliban a fost semnat sâmbătă la Dubai, care prevede retragerea trupelor străine din Afganistan în schimbul unor garanţii în domeniul securităţii din partea insurgenţilor.

Cazul Afridi a avut un impact asupra ajutorului umanitar acordat Pakistanului - aproximativ 30 de ONG-uri străine au fost obligate să părăsească ţara în 2018, după ce autorităţile au denunţat ”activităţile politice” ale acestora în ţară.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.