Uniunea Salvaţi România (USR) consideră că nominalizarea, de către PSD, a lui Şerban Nicolae pentru funcţia de Preşedinte al Senatului este ”o jignire adusă României şi statului de drept”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

USR a transmis, marţi printr-un comunicat de presă, că aproape toate iniţiativele legislative promovate de parlamentarul Şerban Nicoale s-au remarcat ”prin tenacitatea cu care a urmărit subminarea justiţiei şi slăbirea statului de drept, favorizarea furtului din banul public, protejarea intereselor aparatului de partid al PSD-ului şi crearea unei noi nomenklaturi de partid.

”Comportamentul grobian şi lipsit de orice urmă de respect faţă de unii colegi parlamentari, promovarea naţionalismului deşănţat şi a urii faţă de cei care s-au opus regimului comunist şi criminal din România, dispreţul total faţă de românii din Diaspora sunt incompatibile cu persoana care ocupă a doua funcţie într-un stat democratic, membru al Uniunii Europene”, se arată în comuncatul formaţiunii.

Liderul senatorulor USR, Radu Mihail, consideră că susţinerea lui Şerban Nicolae de către PSD ”demonstrează cinismul acestui partid total corupt”.

”Simpla numire a lui Şerban Nicolae drept candidat la cea de-a doua funcţie în stat ne demonstrează cinismul acestui partid total corupt, rupt de ce înseamnă binele românilor. Şerban Nicolae este întruchiparea a tot ceea ce înseamnă vechea clasă politică din România, apărătoare a corupţilor şi a furtului din banul public, interesată doar de privilegii personale şi de clasă, interesată să controleze justiţia şi sistemul de promovare în funcţiile publice. Alegerea lui Şerban Nicolae în funcţia de Preşedinte al Senatului ar echivala cu aducerea lui Liviu Dragnea de la Jilava şi înscăunarea lui, iarăşi, la Camera Deputaţilor”, transmite senatoul USR Radu Mihail, liderul grupului USR din Senat.

Propunerea USR pentru funcţia de Preşedinte al Senatului României este senatorul Vlad Alexandrescu, profesor la Universitatea Bucureşti, fost ambasador în Marele Ducat de Luxemburg (2006-2011), ministru al Culturii (2015-2016).
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.