Conducerea Universităţii de Medicină şi Farmacie ”Victor Babeş” din Timişoara a luat unele decizii în contextul îmbolnăvirilor cu coronavirus. Astfel, cursurile cu predare în limbile engleză şi franceză se vor suspenda 14 zile.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Având în vedere contextul epidemiologic actual, toţi studenţii şi cadrele didactice care au fost în ultimele 14 zile  în zone cu risc de infecţie cu corona virus, vor intra pentru o perioadă de 14 zile în carantină la domiciliu. Absenţele vor fi motivate şi recuperate fără taxă”, se arată într-un comunicat de presă, de luni, al Universităţii de Medicină şi Farmacie ”Victor Babeş” din Timişoara.

Totodată, activităţile didactice la programele de studii cu predare în limba engleză şi franceză se suspendă timp de 14 zile, respectiv până la luarea unei decizii ulterioare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.