O ieşeancă îi acuză pe şefii Direcţiei de Asistenţă Comunitară (DAC) din Iaşi că persoanele fără adăpost care ajung în Centrul de Urgenţă "C.A Rosetti" din municipiu nu sunt îngrijite corespunzător, întrucât stau în frig şi nu primesc hrană suficientă. În replică, şefa DAC Iaşi Luminiţa Munteanu afirmă că, dimpotrivă, condiţiile oferite sunt foarte bune, iar oamenii cazaţi aici primesc trei mese pe zi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Oana Vasiliu, o tânără din Iaşi, susţine că a mers în urmă cu două săptămâni la Centrul de Urgenţă "C.A Rosetti" cu zeci de porţii de ciorbă şi ceai fierbinte pentru oamenii cazaţi temporar în acest centru, însă paznicul i-a comunicat că nu are voie să intre în clădire, în lipsa unui document scris.

Ea a scris pe Facebook că a cerut explicaţii conducerii Direcţiei de Asistenţă Comunitară din Iaşi, de care aparţine centrul, şi că răspunsul primit este "unul şocant de dureros"“.

Oana Vasiliu a afirmat că în Centrul de Urgenţă ar fi cazate în prezent patru persoane în vârstă, care nu se pot deplasa şi care sunt hrănite o dată pe zi.

"Să flămânzeşti pe cineva bătrân şi bolnav e o crimă! Aveţi doar patru oameni care au nevoie de ajutorul vostru şi nu sunteţi în stare să aveţi grijă de ei! Voi, cei de la conducerea acestui centru de zi, mâncaţi o dată pe zi? Sănătoşi şi tineri fiind? Noi, o mână de oameni, ne-am dus cu ciorbe proaspăt preparate de un restaurant, cu avize in regulă, cu tot ce trebuia. Şi ce ni s-au spus? Să plecăm pentru că nu e nimeni în Centru! Această afirmaţie mi se pare foarte gravă în condiţiile în care există oameni imobilizaţi la pat care s-ar fi bucurat de o masă caldă, de ce nu şi de o vorbă bună, de susţinere, de încurajare“, a afirmat Oana Vasiliu.

În răspunsul scris al conducerii DAC trimis ieşencei se arată că pot fi primite donaţii şI sponsorizări de către centru, însă cu respectarea dispoziţiilor legale şI a procedurii interne privind evidenţa acestora.

În acelaşi răspuns, conducerea DAC precizează că donaţiile pot fi primite doar în condiţiile încheierii în formă scrisă a unui contract de sponsorizare şi a unui proces-verbal.

De asemenea, şefii DAC Iaşi susţin că există două îngrijitoare la centrul respectiv, care ajută zilnic la menţinerea igienei şi asigură hrana caldă.

Oana Vasiliu a afirmat că explicaţiile conducerii DAC arată că primează hârtiile, nu viaţa oamenilor sau calitatea vieţii lor.

"Aş vrea sa întreb de ce instituţia nu are la sediu contracte de colaborare? Deci cât de greu era să aibă un contract de colaborare la centru, să îl aducă la poartă, să îl semnăm cu toţii şi să hrănim oamenii!“, a susţinut tânăra.

Ea a declarat că în urmă cu ceva timp a reuşit să intre în interiorul centrului şi că oamenii cazaţi aici sunt ţinuţI în condiţii inumane.

"Oamenii nu sunt ajutaţi să se spele, vă spun pentru că am fost până la etaj unde sunt ţinuţi. Mirosul este de oameni bolnavi care trăgeau să moară. Erau neschimbaţi de hainele pline de urină şi nespălaţi de foarte mult timp. Şi frig! Toţi dormeau îmbrăcaţi!“, a relatat Oana Vasiliu.

Şefa Direcţiei de Asistenţă Comunitară Iaşi, Luminiţa Munteanu a declarat pentru News.ro că apreciază demersurile Oanei Vasiliu pentru oamenii cazaţi în Centrul de Urgenţă, dar că există nişte reguli care trebuie respectate.

"Lucrurile stau foarte bine în acest centru. Este curat, avem parteneriate, sunt patru fundaţii care aduc mâncare acolo. Este o singură persoană în adăpost care nu se poate deplasa, nu patru. Dimineaţă, oamenii primesc covrigi şi ceai, la prânz li se aduce mâncare de la Cantina de Ajutor Social, iar seara există fundaţii care le asigură hrana. Au existat controale din partea mai multor instituţii şi n-au găsit nimic în neregulă la acest centru. Nu interzice nimeni accesul în centru, dar trebuie respectate nişte reguli“, a declarat Luminiţa Munteanu, şefa DAC Iaşi.

Ea a precizat că în medie sunt 50 de persoane fără adăpost cazate în Centrul de Urgenţă "C.A Rosetti", numărul de locuri disponibile fiind de peste o sută.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.