Un bărbat de 49 de ani a fost reţinut de poliţişti de la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti după ce ar fi încălcat ordinul de protecţie provizoriu, emis de puţin timp. Fosta concubină a reclamat că el a urmărit-o şi a ameninţat-o pe stradă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Poliţiei Capitalei, joi, în jurul orei 12.00,  Secţia 14 Poliţie a fost sesizată printr-un apel la 112, de către o femeie, despre faptul că a fost urmărită şi ameninţată de fostul concubin, în timp ce se afla pe stradă, împotriva acestuia existând un ordin de protecţie provizoriu, emis de câteva ore.

Semnalmentele bărbatului au fost transmise tuturor echipelor aflate în teren, agenţii de poliţie deplasaţi reuşind să îl prindă în foarte scurt timp.

Ca urmare, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere legală.

Cercetările sunt continuate de Secţia 14 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, sub aspectul săvârşirii  infracţiunii de încălcare a ordinului de protecţie provizoriu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.