Guvernul lucrează la o platformă online care va face cunoscute românilor din străinătate ofertele de muncă din România, a anunţat şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, în deschiderea conferinţei ”Piaţa muncii, între criză şi reinventare”, organizată de Profit.ro. Platforma va fi lansată, în premieră, în Italia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Platforma urmăreşte facilitarea reîntoarcerii în ţară a românilor plecaţi la muncă în străinătate, pe fondul crizei de muncă tot mai accentuate din România.

Dancă a arătat că, pe lângă stabilirea unui mecanism predictibil, care să ţină cont de indicatorii economici, pentru salariul minim, Guvernul şi-a asumat şi rolul de mediator pe piaţa muncii.

În prezent, există o cerere de forţă de muncă pentru circa 140.000 angajaţi în industria hotelieră, de construcţii şi în alte domenii, a arătat Ionel Dancă, ceea ce înseamnă o oportunitate majoră pentru românii din străinătate care vor să se reîntoarcă.

În acest sens, Guvernul pregăteşte o serie de acţiuni de mediere între companii şi angajaţi, iar una dintre acestea este crearea unei platforme online destinate românilor din diapsora.

”Ministerul Muncii şi Departamentul pentru Românii de Pretutindeni lucrează la o platformă online, a cărei formă pilot va fi lansată mai întâi în Italia, cu sprijinul Cofindustria, grupurilor de angajatori, pentru a le face cunoscute românilor din străinătate ofertele de muncă din ţară”, a anunţat Ionel Dancă, la evenimentul organizat de Profit.ro.

El a subliniat însă că pentru reîntoarcerea românilor în ţară este nevoie şi de o schimbare a paradigmei în care a lucrat până acum adiministraţia publică.

”Reţeaua de instituţii şi oficii publice a fost gândită, după aderarea la Uniunea Europeană, pentru a-i ajuta pe români să îşi găsească de lucru în afara ţării, practic i-am ajutat pe români să plece. Această paradigmă trebuie răsturnată şi aceleaşi instituţii, oficii trebuie să îşi asume concomitent rolul de a-i ajuta pe români să se întoarcă în ţară”, a arătat şeful Cancelariei prim-ministrului.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.