Nouăsprezece copii se numără printre civilii ucişi într-un atac de sâmbăta trecută în nordul Yemenului, a anunţat joi UNICEF (United Nations Children's Emergency Fund), într-un comunicat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Naţiunilor Unite, cel puţin 31 de civili au fost ucişi sâmbătă în urma unor raiduri aeriene, a doua zi după prăbuşirea unui avion de luptă saudit al coaliţiei militare angajate contra rebelilor Houthi în războiul din Yemen, potrivit AFP.                

"Unicef regretă să confirme că atacul de la Al-Jawf, în nordul Yemenului, pe 15 februarie, a costat viaţa a 19 copii (opt băieţi şi 11 fete) şi a rănit alţi 18 (nouă băieţi şi nouă fete)", a scris agenţia ONU în comunicat. 

"A fost un atac contra unei zone locuite de civili, unde erau numeroşi copii", a precizat pentru AFP Juliette Touma, responsabil regional de comunicare al Unicef. 

"Escalada îngrijorătoare a violenţei din ultimele săptămâni ne aminteşte brutal că în Yemen copiii continuă să poarte cea mai gravă povară a conflictului", a subliniat Unicef în comunicat.           

Fondul Naţiunilor Unite pentru copii a reiterat apelul său către toate părţile din conflict pentru "a proteja viaţa copiilor", subliniind că "suferinţa cotidiană a copiilor din Yemen nu trebuie să fie uitată sau trecută sub tăcere".   

Biroul care coordonează afacerile umanitare ale Naţiunilor Unite (Ocha) a precizat într-un comunicat că "31 civili au fost ucişi şi 12 răniţi" în atacul de sâmbătă.                

După prăbuşire, canalul de televiziune Al-Massirah, al rebelilor, a anunţat multiple atacuri ale colaiţiei militare contra Al-Hayjah, o regiune aflată sub controlul rebelilor din provincia Jawf, unde locuitorii s-au adunat în jurul resturilor avionului prăbuşit". 

Într-un comunicat, coaliţia coordonată de Riad a admis "posibilitatea de daune colaterale" în timpul unei operaţii de "căutare şi salvare" la locul prăbuşirii. 

Potrivit diverselor organizaţii umanitare, războiul din Yemen a făcut mai multe zeci de mii de morţi, în special civili. 24,1 milioane, adică mai mult de o treime din populaţie, au nevoie de asistenţă potrivit ONU.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.