Fotbalistul Florin Tănase a declarat duminică seară, după meciul pierdut de FCSB în faţa rivalei Dinamo, în Liga I, scor 1-2, că el şi colegii săi au arătat că sunt o echipă “de puşti” şi au făcut greşeli “de curtea şcolii”. El a menţionat că nu este antrenor ca să spună de ce nu merge jocul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Greu, am demonstrat încă o dată că suntem o echipă de puşti, fără prea multă experienţă, nu ştim să jucăm meciurile astea. Nu ne-am simţit în teren, n-am pasat, nu am jucat ceea ce trebuia să jucăm, ce jucam anul trecut. Anul acesta nu jucăm deloc. Dacă stăteai şi te uitai îniante de meci la echipe spuneai că n-are cum să nu câştige FCSB, şi uitaţi-vă, greşeli de curtea şcolii... Mergem din rău în mai rău, nu înţeleg de ce. Avem toate condiţiile sĂ putem să progresăm şi vin aceste meciuri şi pierdem contra marii rivale. S-a întors peluza şi noi trebuia să avem atitudine mai bună. Nu am văzut la derbiurile din afară să facă greşelile pe care le-am făcut noi azi. Nu merge jocul, nu că n-avem atacant… Nu venim cu centrări, nu venim cu nimic. Nu sunt antrenor eu să răspund de ce nu merge jocul”, a spus Tănase la posturile care transmit LIga I.

Dinamo a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-1), formaţia FCSB, în etapa a XXV-a a Ligii I. FCSB a evoluat în inferioritate numerică din finalul primei reprize, când a fost eliminat Iulian Cristea. Au marcat Sin '37 şi V. Lazăr '62 pentru Dinamo şi Tănase '45+9 (p) pentru FCSB.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.