Mii de persoane, dintre care numeroase în costume de epocă, au participat duminică, în celebra Piaţă San Marco, la tradiţionalul "zbor al îngerului", punctul culminant al Carnavalului de la Veneţia, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit agenţiei Ansa, 25.000 de persoane au asistat la eveniment, duminică. 

"Este pură energie. Am simţit cum pluteam în aer. Am simţit ochii oamenilor asupra mea ca un singur organ care vibra, ca o singiră inimă care bate", a declarat pentru AFP-TV Linda Pani, îngerul de anul acesta. 

"A fost extraordinar, am simţit vântul, marea, pământul şi focul în mine", a spus tânăra entuziasmată. 

"Aşa că, atunci când cineva mă întreabă "sunteţi fericită?", este complicat să-i răspund. Chiar dacă fericirea este ceva atât de complicat de definit, pot să-i împărtăşesc cele mai fericite trei minute din viaţa mea pentru că este ceva ce mi-am dorit de mică", a adăugat ea.                

În fiecare prima duminică a Carnavalului de la Veneţia, la prânz, o tânără, aleasă la concursul "Maria" în timpul ediţiei precedente, este lansată din clopotniţa bazilicii San Marco, agăţată de un cablu, aruncând confetti către miile de persoane costumate, ce poartă măşti şi haine de epocă colorate, din piaţă, pentru a coborî de la 80 de metri înălţime.  

Carnavalul a fost creat la Veneţia în 1162, a doua zi după o victorie militară. Căzut în dizgraţie, el a fost reinterpretat de municipalitate în 1980.  

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.