Europa a pierdut bătălia pentru a crea campioni digitali capabili să devanseze companiile americane şi chineze în privinţa colectării datelor personale, dar poate câştiga războiul în ceea ce priveşte datele industriale, a declarat sâmbătă comisarul pentru Piaţa Unică, Thierry Breton, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cantităţi uriaşe de date, de la cât de rapid conducem maşinile la de cât timp au nevoie roboţii să sorteze produse vor deschide un nou front în bătălia pentru dominaţia digitală, a declarat Brecon.

Alarmată de dominaţia companiilor de tehnologie americane şi chineze, cum ar fi Google, Amazon sau Huawei, Comisia Europeană renunţă la atitudinea de ”lasă-mă să te las” de la începutul anilor 2000, amplificând presiunea reglementărilor pentru protejarea afacerilor sale.

Noua abordare va fi prezentată miercuri, când Breton va dezvălui noua strategie a blocului comunitar în domeniul datelor şi inteligenţei artificiale.

”Intrăm într-o nouă fază. Bătălia pentru date industriale începe acum, iar principalul câmp de luptă va fi Europa”, a spus Breton, fost ministru de Finanţe francez, într-un interviu.

Breton a arătat că UE are oportunitatea unică să câştige viitoarea etapă a revoluţiei digitale, centrată pe colectarea, gestionarea şi analiza datelor pentru fabrici, transporturi, energie şi asistenţă medicală.

”Europa este cel mai industrializat continent din lume. Statele Unite au pierdut mare parte din know-how în ultima etapă a globalizării. Trebuie să îl refacă. China are handicapuri legate de valoarea adăugată pe care le corectează”, a spus Breton.

”Cea mai mare parte a lanţului valorii industriale, de la grupuri mari la companii mici şi mijlocii, se află astăzi în Europa. Acesta este motivul pentru care toţi ochii sunt îndreptat în acest moment către Europa”, a adăugat acesta.

Comisarul, care a vorbit la conferinţa pentru securitate din Munchen, unde s-a întâlnit cu directorul general al Microsoft, înainte de a discuta cu fondatorul Facebook Mark Zuckerberg, luni, la Bruxelles, este nerăbdător ca Europa să adopte o atitudine mai hotărâtă.

“În acest sector, învingătorii de mâine nu vor fi neapărat învingătorii de astăzi”, a spus Breton, adăugând că marile platforme pentru servicii cloud care există astăzi vor fi probabil înlocuite cu ”platforme mini-clouds” mai descentralizate şi mai sigure

Fost director general al grupului francez de IT Atos şi al grupului de telecomunicaţii Orange, Breton a spus că Comisia Europeană va prezenta miercuri o abordare pe trei direcţii, constând în reglementări mai stricte, investiţii în infrastructură şi strategii specifice sectoarelor.

Reuters a prezentat în ianuarie un proiect de document cu măsuri pentru crearea unei pieţe unice a datelor, care ar putea să mai sufere modificări înainte de prezentarea de pe 19 februarie.

Documentul include o serie de reguli noi, referitoare la utilizarea datelor la nivel transfrontalier, interoperabilitatea datelor şi standarde.

Alte propuneri sunt renunţarea la reglementările în domeniul concurenţei care împiedică schimburile de date şi introducerea unor reguli pentru a împiedica platformele online mari să impună condiţii unilaterale de acces.

Europa va continua să fie deschisă pentru companiile din afara continentului, dar doreşte să se folosească de baza sa industrială pentru a stabili reguli proprii, înainte să o facă alte continente, a arătat Breton.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.