O reţea masivă de extensii care făceau “malvertising” pe seama a milioane de utilizatori a fost dezactivată de producătorul celui mai folosit browser web.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Google, cu ajutorul unui cercetător în domeniul securităţii online de la Duo Security, a descoperit şi dezactivat o imensă reţea de extensii periculoase pentru Chrome, care afecta milioane de utilizatori.

Descoperirea a fost făcută de Jamila Kaya, de la Duo Security. Aceasta a identificat peste 10 extensii de Chrome, cu 1,7 milioane de utilizatori în total, care redirecţionau utilizatorii către diverse site-uri pentru a le afişa reclame.

Kaya a raportat descoperirea la Google, care a continuat investigaţia şi a identificat peste 500 de extensii care făceau parte din aceeaşi reţea.

Destinaţiile erau fie site-uri legitime, la care utilizatorii erau redirecţionaţi printr-un link afiliat, fie fie site-uri de pe care le era instalat malware, fie site-uri unde deveneau victimele unor tentative de phishing.

Se crede că reţeaua este activă de mai mulţi ani. Interesant este că utilizatorii intervievaţi de Google, din cei care au folosit una dintre aceste extensii, au spus că nu au observat nimic suspect.

Google nu doar a eliminat extensiile din magazinul de extensii pentru Chrome, dar le-a şi dezactivat pe cele instalate pe PC-urile utilizatorilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.