Senatul Statelor Unite a adoptat joi o rezoluţie care limitează prerogativele preşedintelui Donald Trump de a declanşa război împotriva Iranului, în urma uciderii unui comandant militar iranian şi a reacţiei de retaliere a Teheranului, de luna trecută, care au provocat temeri privind un conflict regional, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Opt dintre senatorii republicani s-au alăturat democraţilor pentru a adopta rezoluţia cu 55 de voturi pentru şi 45 împotrivă.

Măsura prevede că Trump trebuie să retragă trupele americane angajate în ostilităţi cu Iranul, cu excepţia cazului în care Congresul declară război sau adoptă o autorizaţie specifică pentru utilizarea forţei militare.

Trump a promis că va recurge la dreptul de veto şi nu este de aşteptat un sprijin suficient în Senat pentru a atrage o majoritate de două treimi pentru a trece peste acest veto. Republicanii deţin în Senat 53 din 100 de locuri şi rareori votează împotriva preşedintelui.

Oponenţii rezoluţiei afirmă că adoptarea acesteia va da un semnal greşit Teheranului.

”Trebuie să transmitem un mesaj de fermitate, nu de slăbiciune”, a spus senatorul Jim Risch, preşedintele republican al Comisiei pentru Relaţii Externe din Senat.

Senatorul democrat Tim Kaine, unul dintre principalii susţinători ai rezoluţiei, a contestat afirmaţia, spunând că votul arătă putere şi reflectă importanţa analizării în Congres a deciziei de a desfăşura trupe americane.

”Dacă trebuie să ordonăm tinerilor bărbaţi şi femei în uniformă să îşi rişte vieţile şi sănătatea în război, trebuie să o facem pe baza unor discuţii atente”, a spus acesta.

Camera Reprezentanţilor, controlată de democraţi, a adoptat luna trecută o rezoluţie similară, dar există destule diferenţe între versiunea Senatului şi cea a Camerei Reprezentanţilor, care trebuie adoptată din nou de aceasta din urmă, înainte de a ajunge pe biroul preşedintelui.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.