Scrisori ale lui Charles Dickens, care dezvăluie starea sa sufletească în timp ce lucra la romane precum "A Christmas Carol" (Poveste de Crăciun), vor fi expuse pentru prima dată, scrie BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Într-o scrisoare, el dezvăluie: "Scriu de mă doare capul încă de la ora 10.00" în ciuda faptului că sunt în vacanţă. 

Cele 25 de scrisori nepublicate fac parte dintr-o colecţie uriaşă de manuscrise, cărţi provenite din biblioteca sa şi lucruri personale (300 de obiecte în total, dintre care 144 de scrisori), un portret neterminat al scriitorului. 

Acestea au fost achiziţionate de Muzeul "Charles Dickens" din Londra şi vor fi expuse anul acesta. 

Foto: The Guardian
Foto: The Guardian

Achiziţia a fost anunţată pentru a marca ziua de naştere a scriitorului, vineri. 

În timp ce scria la "A Christmas Carol", Dickens a trimis o scrisoare datată 9 noiembrie 1843 unui prieten apropiat. "Am scris jumătate din cartea despre Crăciun şi îmi mai rămân două zile înainte de a mă îndrepta spre Chuzzlewit ("Martin Chuzzlewit", cel de-a şaselea roman al său, n.r.) - dacă pot numi asta odihnă, cu aşa ceva în faţa mea".  

"Ieri, am mers foarte mult pe jos. Astăzi, voi ieşi cu calul, pentru o plimbare de treizeci de mile". 

Cindy Sughrue, director la Muzeul "Charles Dickens", a spus că scrisorile dezvăluie "procesul creativ" al lui Dickens şi ajută să răspundem la întrebarea "ce l-a făcut să scrie?". 

O altă scrisoare a fost scrisă în 1846, pe când Dickens şi familia au stat în Elveţia mai multe luni. Pe atunci, începea lucrul la "Dombey and Son". "Este o zi grea, dar este un lucru minunat să scapi de căldură... S-ar putea să iau o barcă pentru a face exerciţii fizice, în această seară, după cină...", a scris Dickens. 

Sughrue găseşte fascinantă abilitatea lui Dickens de a continua să lucreze în orice fel de circumstanţe. "Este această combinaţie de a fi în vacanţă, a se bucura de o cultură complet diferită şi totuşi "să scrie de-l durea capul" şi să respecte şi termenele limită de publicare", a spus ea.  

Din alte scrisori reiese legătura scriitorului cu tatăl său, John. 

Muzeul "Charles Dickens" a achiziţionat colecţia de la un american care a petrecut peste 40 de ani adunând-o. 

Muzeul a strâns 1,8 milioane de lire sterline pentru a o cumpăra cu ajutorul granturilor de la National Heritage Memorial Fund, Art Fund, Friends of the National Libraries şi Dickens Fellowship.

Colecţia va fi acum catalogată şi conservată, expusă online, dar şi la muzeu. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.