Premierul Ludovic Orban a afirmat că proiectul privind desfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie a fost lansat în dezbatere publică şi trimis spre avizare Consiliului Superior al Magistraturii, dar că acesta este departe de forma sa finală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ludovic Orban a fost întrebat, marţi seară, ce părere are despre faptul că mai mulţi magistraţi critică desfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie.

“Este un proiect care a fost pus în dezbatere publică, a fost trimis spre avizare către CSM. Aşteptăm punctele de vedere ale tuturor actorilor relevanţi din domeniu, este un proiect de lege care este supus dezbaterii, aşteptăm punctul de vedere al Consiliului Superior al Magistraturii, ca atare încă suntem departe de forma finală. Dar cert este că noi am avut ca obiectiv în programul de guvernare elaborarea şi iniţierea practic a proiectului de act normativ şi noi considerăm că este foarte important adoptarea acestui act normativ de desfiinţare a Secţiei Speciale”, a afirmat Orban.

Proiectul pentru desfiinţare Secţiei speciale privind infracţiunile din justiţie a fost finalizat, anunţă Ministerul Justiţiei, care precizează că acesta va fi făcut public şi apoi trimis CSM pentru aviz.

MJ precizează că proiectul instituie şi garanţii procesuale solide pentru ”protejarea independenţei magistraţilor faţă de orice erori judiciare sau eventuale abuzuri”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.