Un opozant cecen în vârstă de 44 de ani a fost ucis cu lovituri de cuţit, săptămâna trecută, într-un hotel la Lille, în nordul Franţei, dezvăluie o sursă apropiată dosarului, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Corpul victimei - un blogger identificat drept Imran Aliev, foarte critic faţă de puterea din Cecenia, o republică rusă din Caucaz - a fost găsit joi în camera de hotel în care era cazat, în centrul oraşului Lille, pe care a închiriat-o pe timpul nopţii împreună cu alt bărbat, ”a priori de aceeaşi naţionalitate”, potrivit sursei citate.

Acest omor ”poartă toate caracteristicile unui mobil politic”, însă ”trebuie să rămânem prudenţi”, a declarat aceeaşi sursă.

Ancheta a fost încredinţată poliţiei judiciare, care nu a procedat, pentru moment, la ”vreo arestare”, potrivit parchetului.

Atunci când au intervenit pompierii, joi, către ora locală 11.30 (12.30, ora României), în camera de hotel din apropierea Gării din Lille, Imran Aliev murise deja.

Corpul său, care zăcea pe jos, prezenta ”plăgi multiple” la nivelul toracelui, iar anchetatorii au descoperit arma albă cu care a fost ucis în apropierea cadavrului.

Victima, cunoscută şi sub pseudonimul Mansur Staryi, şi bărbatul care îl însoţea au venit împreună, în noaptea de miercuri spre joi, la Lille, din Belgia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.