Primarul din Iaşi, Mihai Chirica, a fost amendat de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) cu 10.000 de lei, pentru afirmaţii discrimatorii, după ce spusese că "o să vină peste noi congolezii, somalezii, sirienii şi alte naţiuni care sunt coborâte din copac mai deunăzi". El susţine că este ciudat că sancţiunea vine la peste patru luni, în condiţiile în care am intrat în an electoral. Liderul PNL Iaşi, Marius Bodea, afirmă că sancţiunea CNCD "îl umple de ruşine pe Mihai Chirica şi afectează grav imaginea comunităţii”. "În loc să ofere scuze publice, domnul primar persistă în... prostie", spune Bodea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

CNCD l-a amendat pe edilul ieşean cu suma de 10.000 de lei, pentru afirmaţii discriminatorii, după ce a declarat, în septembrie anul trecut, că "o să vină peste noi congolezii, somalezii, sirienii şi alte naţiuni care sunt coborâte din copac mai deunăzi şi o să ne cucerească şi o să ne devină şefi”.

Mihai Chirica susţine că i se pare ciudat că sancţiunea vine la peste patru luni de la acele afirmaţii.

"Oare faptul că am intrat într-un an electoral are vreo legătură cu decizia CNCD? Nu acuz, doar întreb.(…)  În cadrul interviului, am folosit o formulare mai plastică prin care am încercat să trag un semnal de alarmă referitor la deteriorarea educaţiei în România, comparând această descreştere calitativă cu eforturile pe care o serie de state le fac pentru a-şi spori gradul de civilizaţie şi cultură prin preocuparea serioasă faţă de sistemul de învăţământ, în condiţiile în care, cu foarte mulţi ani în urmă, se aflau la un nivel educaţional aproape inexistent”, susţine primarul Mihai Chirica.

El a anunţat că va contesta sancţiunea CNCD, pe care o consideră nefundamentată.

"În cazul în care decizia va rămâne definitivă voi plăti amenda din propriile venituri şi-mi doresc ca această sumă să reprezinte o contribuţie financiară la îmbunătăţirea sistemului educaţie din România”, a declarat edilul Mihai Chirica.

La rândul său, liderul filialei municipale PNL Iaşi, deputatul Marius Bodea, susţine într-un comunicat de presă, că sancţiunea CNCD "îl umple de ruşine pe Mihai Chirica şi afectează grav imaginea comunităţii”.

"Iaşiul este un oraş tolerant, un spaţiu al diversităţii, cu sute de studenţi care vin aici tocmai din ţările pe care domnul Chirica le-a jignit profund. Declaraţiile rasiste făcute de primarul Iaşiului încalcă dreptul la demnitate. În loc să ofere scuze publice, domnul primar persistă în... prostie şi dă declaraţii de presă ţâfnoase”, afirmă liderul PNL Iaşi, deputatul Marius Bodea.

Primarul Mihai Chirica a spus, în luna septembrie, într-o dezbatere organizată de un cotidian local, că a discutat cu mai mulţi academicieni despre nevoia de investiţii în educaţie, precizând că dacă nu vom face acest lucru atunci “o să vină peste noi congolezii, somalezii, sirienii şi alte naţiuni care sunt coborâte din copac mai deunăzi şi o să ne cucerească şi o să ne devină şi şefi“.

"Resursa principală a unui stat care se doreşte a fi longeviv este educaţia. Nu se investeşte în educaţie, putem spune „La revedere!”. Adică o să vină peste noi congolezii, somalezii, sirienii şi alte naţiuni care sunt coborâte din copac mai deunăzi şi o să ne cucerească şi o să ne devină şi şefi. Adică o să ne conducă, pur si simplu o să te trezeşti la Primăria Municipiului Iaşi cu un congolez, că mai sunt şi de ăştia de naţionalitate română, dar se comportă ca nişte congolezi, şi or să vrea să ne conducă“, a precizat Mihai Chirica în cadrul dezbaterii respective.

În aceeaşi zi, preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, Asztalos Csaba, a anunţat pe Facebook că instituţia pe care o conduce s-a autosesizat în acest caz.

Ulterior, edilul Mihai Chirica a explicat presei că a folosit o metaforă şi că ”fără să dăm atenţie educaţiei ne vom descompune ca naţiune”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.