Primarul general Gabriela Firea a declarat, marţi, că nu se teme de niciun control şi aşteaptă cu pâine şi sare orice controlori, Primăria Capitalei fiind cea mai controlată instituţie din ţară. Firea a afirmat că a vrut 50 de controale de la diferite instituţii, unele fiind trimise de către colegii săi de la PSD. Primarul general afirmă că Primăria Bucureşti este ”o instituţie sub asediu” şi-i cere ministrului Finanţelor, care a anunţat că va face un control atât la municipalitate cât şi la companii, să nu facă abuzuri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Nu ne temem de niciun conrol, primim cu pâine şi sare orice controlori de la orice instituţie publică. Suntem cea mai verificată instituţie din ţară. E adevărat, au fost şi momente în care eram «iubiţi» de către diferitele guverne, unii chiar erau colegii mei, sau aşa păreau, şi ne trimitesu săptămânal controale. Am numărat 50 de controale care au venit la Primăria Capitalei, unele chiar abuzive, dar asta este situaţia. I-am primit pe toţi cu deschidere, pentru că nu avem de ce să ne fie teamă. În Primăria Capitalei se respectă legea, în litera şi spriritul ei, prin urmare orice control este binevenit”, a declarat, marţi, Gabriela Firea, într-o conferinţă de presă.

Firea a spus că nu are de ce să se teamă.

”Nu avem de ce să ne temem. Este, până la urmă, bine şi pentru noi, pentru că, având atât de multe controale şi verificări – din care nu a reieşit nicio neregulă şi nu are cu să reiasă – până la urmă văd şi cetăţenii despre ce este vorba, că suntem o instituţie sub asediu. De când sunt primar general am avut cinci premieri, cinci miniştri de finanţe, probabil vom avea şi al şaselea premier până la finalul acestui mandat şi al şaselea ministru de finanţe şi gestionăm întreaga activitate respectând legislaţia în vigoare”, a mai spus primarul general.

Aceasta i-a transmis şi un mesaj ministrului Finanţelor: ”Pentru cei care au anunţat controale încrucişate, îi aşteptăm cu ştergar, cu pâine şi cu sare şi să nu facă abuzuri”.

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, anunţă că va face un control la Primăria Capitalei şi la companiile din subordine, întrucât instituţia nu a mai fost controlată de zece ani de zile.

Ministrul afirmă că această coincidenţă este ”bizară”, Primăria Bucureşti fiind condusă de 10 ani de către PSD. ”Vrem să ştim dacă banii au fost folosiţi în interesul românilor sau au ajuns în buzunarele celor de la PSD”, a spus Cîţu.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.