Domeniul viticol Miraval, pe care îl deţine fostul cuplu Angelina Jolie şi Brad Pitt asociat cu familia de viticultori Perrin, va colabora cu domeniul Pierre Peters pentru a crea o nouă societate dedicată şampaniei roze, anunţă AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Aceasta va fi singura casă producătoare unică de şampanie roze", a explicat pentru AFP Rodolphe Peters, directorul casei situate în regiunea producătoare de acest tip de vin spumant, în nord-vestul Franţei, confirmând o informaţie a Wine Spectator.

"Volumul va fi foarte rezonabil. În jur de 10.000 de sticle pentru început şi nu credem că vom produce mai mult de 25.000 de sticle la termen. Ambiţia este într-adevăr de a produce o şampanie roze de referinţă", a adăugat Peters.

"Este un proiect de familie între Angelina Jolie, Brad Pitt şi copiii lor împreună cu familiile de viticultori Perrin şi Peters, aceştia din urmă cunoscându-se de mult timp", a detaliat Guillaume Jourdan de la agenţia Vitabella, desemnată să comunice în numele domeniului Miraval, situat în Var (sud-est). 

"Lucrăm la acest proiect de trei, patru ani. Dacă societatea a fost bine creată, ne rămân doar detalii despre ambalare sau data de lansare", a spus el fără a preciza data la care primele sticle vor fi scoase pe piaţă. 

Instalată din 1858 în Mesnil-sur-Oger (la sud de Reims), familia Peters exploatează un domeniu de 19 hectare de chardonnay. Producţia lor de vin spumant alb este vândută în Europa, precum şi în Asia şi în America de Nord. Producţia anuală este de aproape 160.000 până la 170.000 de sticle. 

Angelina Jolie şi Brad Pitt s-au asociat în 2011 cu Perrin pentru a crea "Miraval Provence" după numele proprietăţii lor din Correns de 500 de hectare, pe care este cultivată viţă de vie (50 de hectare), achiziţionată în 2008 pentru aproape 40 de milioane de euro. 

Angelina Jolie şi Brad Pitt s-au despărţit pe 15 septembrie 2017. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.