Preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, şi primarul din Focşani, Cristi Misăilă, îl acuză pe prefectul de Vrancea că a generat situaţia care a dus la organizarea a două manifestări separate pentru marcarea Unirii Principatelor. Cei doi susţin că prefectul a creat ”un climat de dezbinare şi minciună” şi cer Ministerului de Interne cercetarea administrativă a acestuia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Marian Orişan şi Cristi Misăilă au transmis, vineri, un comunicat de presă comun în care afirmă că ”prefectul să răspundă pentru abuzurile comise de 24 Ianuarie”.

”Am aniversat astăzi 161 ani de la Unirea Principatelor Române într-un climat de dezbinare şi minciună! Un climat care se datorează exclusiv Prefectului PNL al Judeţului Vrancea care, din funcţia de reprezentant al Guvernului României, îşi permite să încalce prevederile regulamentelor Ministerului Afacerilor Interne şi să manipuleze în mod constant. Ultima ieşire de acest gen a avut loc chiar astăzi, 24 ianuarie 2020, când echipa de comunicare a PNL care s-a mutat la cabinetul Instituţiei Prefectului acuză conducerea Consiliului Judeţean şi a Primăriei Municipiului Focşani că au refuzat «orice colaborare» pe subiectul 24 Ianuarie şi că «au avut o atitudine total nepotrivită în mass-media, lucru ce a condus la îndepărtarea oricărui posibil invitat» la manifestările organizate de Instituţia PNL a Prefectului în Piaţa Unirii din Focşani”, se arată în document.

Cei doi consideră că atitudinea prefectului ”arată, pe de o parte, cât de multă consideraţie are Prefectul în ceea ce priveşte democraţia şi libertatea de exprimare, dar şi modul josnic în care acesta vrea să justifice faptul că în Piaţa Unirii au fost foarte puţini vrânceni prezenţi, dar şi că PNL nu a reuşit să îi convingă nici pe miniştrii lor să participe la eveniment”.

”Ce l-a deranjat, totuşi, pe Prefectul Berbece? O întrebare la care dorim să răspundem, din respect pentru cetăţenii Românei!  În primul rând, pe Berbece l-a speriat faptul că autorităţile publice locale, respectiv Consiliul Judeţean Vrancea şi Primăria Focşani, s-au opus derapajului instituţional fără precedent al acestui reprezentant al Guvernului Românei în teritoriu care comite abuzuri repetate, fără ca organele în drept să se sesizeze pentru a putea fi tras la răspundere! Aşa cum am arătat încă de zilele trecute, Instituţia Prefectului Vrancea are doar calitatea de participant la festivităţile organizate cu ocazia sărbătoririi Zilei Unirii. Conform regulamentelor, Ministerul Afacerilor Interne organizează festivităţi cu ocazia sărbătoririi următoarelor zile: Ziua veteranilor de război din Ministerul Afacerilor Interne, Ziua drapelului national, Ziua imnului naţional al României şi Ziua NATO. Iată cum Instituţia Prefectului Vrancea a indus în eroare populaţia încă din data de 10 ianuarie 2020 când a anunţat că va «organiza manifestări dedicate sărbătoririi Zilei Unirii Principatelor Române»”, au mai transmis cei doi.

”Mai trebuie spus şi faptul că prefectul Berbece arată şi o lipsă totală de respect faţă de Municipiul Focşani, Oraş al Unirii. Suntem sideraţi că nici reprezentatul Guvernului şi nici consilierii lui nu cunosc istorie, şi nici limitele bunei cuviinţe faţă de vrânceni. Nu îi reproşăm prefectului lipsa educaţiei academice sau faptul că a terminat facultatea la 41 ani, însă nu îi permitem acestuia să vorbească despre Oraşul Unirii ca despre un «târguşor» pe care l-ar fi dezvoltat liberalul Ion Brătianu. Dacă domnia sa este atât de preocupat de istoria Brătienilor, îi recomandăm să se înscrie la concursul pentru poziţia de director al Muzeului ”Ion Brătianu”, de la Florica, Argeş”, se mai rată în comunicat.

Potrivit documentului, cei doi politicieni solicită Ministerului de Interne ”să demareze o cercetarea adiminsitrativă a înatului funcţionar public, Gheorghiţă Berbece care, prin documentele semnate şi transmise în vederea organizării a 161 ani de la Unirea Principatelor Române, a indus in eroare autorităţile”.

De asemenea, cer Instituţiei Prefectului să prezinte documentul prin care solicită Garnizoanei Focşani participarea la ”festivităţile organizate de Guvernul României, autorităţile publice sau alte instituţii ale statului, cu ocazia Zilei Unirii”.
În plus, cei doi politicieni cer prefectului să prezinte scuze pentru situaţia creată.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.