Regizorul David Lynch a prezentat luni, pe Netflix, un scurtmetraj inedit, fidel universului său straniu. În "What Did Jack Do?" celebrul regizor american, cunoscut pentru "Twin Peaks", "Mullholand Drive", joacă rolul unui detectiv care interoghează o maimuţă acuzată de crimă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Urmează un dialog absurd între cele două fiinţe. Fanii "Twin Peaks" vor regăsi în acest film dragostea lui David Lynch pentru cafea. Filmul se termină cu un număr muzical melancolic al maimuţei. 

Cu o durată de 11 minute, scurtmetrajul jucat, scris şi realizat de David Lynch a fost filmat în 2016. 

Producţia alb şi negru a fost prezentată în special la Festival of Disruption din New York şi la Fondation Cartier din Paris, în noiembrie 2017. Lansarea sa pe Netflix coincide cu aniversarea lui David Lynch, care a împlinit 74 de ani pe 20 ianuarie. 

Cel mai recent film al său, foarte experimentalul "Inland Empire", a fost lansat în 2006. Cineastul a revenit nouă ani mai târziu în 2017 cu al treilea sezon din serialul-cult "Twin Peaks". Zece episoade poetice şi uimitoare considerate de mulţi dintre critici drept una dintre cele mai importante opere din anii 2010. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.