Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a anunţat, vineri, că George Alexandru Ivan şi-a dat demisia din funcţia de director general interimar, urmând să asigure conducerea companiei pentru încă 30 de zile.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Compania a anunţat că face aceste precizări având în vedere informaţiile apărute în mass-media.

Joi, a circulat informaţia potrivit căreia Ivan ar fi desemnat-o în locul său pe Maria Mirela Dinu, care conduce Direcţia Investiţii şi Administrativ a CNAB.

”În data de 16 ianuarie 2020, în cadrul şedinţei Consiliului de Administraţie al CNAB, s-a luat act de demisia înaintată de către domnul George Alexandru Ivan din funcţia de director general interimar”, se arată în comunicat.

Conducerea companiei va fi asigurată în continuare, până la următoare şedinţă a Consiliului de Administraţie, de către fostul director general interimar, dar nu mai mult de 30 de zile, de la data depunerii demisiei.

Astfel, Ivan, numit în această funcţie în aprilie 2019, exercită şi în prezent atribuţiile de director general al CNAB, fiind în preaviz.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.