Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Timiş au anunţat, joi, că a fost stabilită cauza producerii incendiului de pe strada Memorandului din Timişoara în care patru fraţi au murit carbonizaţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În urma cercetărilor efectuate la faţa locului s-a stabilit cauza probabilă a incendiului: coş de fum neprotejat corespunzător”, au transmis reprezentanţii ISU Timiş.

Copiii, de 4 luni, de 1 an, 3ani şi 6 ani, au fost găsiţi carbonizaţi de către pompierii veniţi să stingă focul. Aceştia au fost lăsaţi singuri acasă, în grija fratelui mai mare, de 14 ani, singurul care a reuşit să se salveze şi care este acum în spital intoxicat cu fum.

Cei mici dormeau când o parte din acoperiş s-a prăbuşit peste ei.

Mama şi tatăl copiilor au ajuns acasă la scurt timp după ce flăcările au cuprins locuinţa aflată pe strada Memorandului din Timişoara. Tatăl consumase alcool, iar vecinii povestesc că cei doi îşi neglijau copilaşii.

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă şi distrugere, în cazul celor doi părinţi ai căror copii au murit în noaptea de miercuri spre joi, în urma unui incendiu care a izbucnit la locuinţa lor din Timişoara.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.