Preşedintele iranian Hassan Rohani a îndemnat miercuri la o schimbare a modului de guvernare a ţării sale, recunoscând în mod implicit că drama avionului ucrainean, la Teheran, a provocat o criză a încrederii în autorităţi, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Într-o ţară în care valorile fundamentale ale Republicii islamice se impun tuturora, Rohani a lansat un apel la mai mult pluralism şi transparenţă. El a ridicat totodată poporul la rangul de ”martir”, înserviciulcăruia trebuie să plaseze autorităţile.

Rohani a făcut aceste declaraţii în urma emoţiei cauzate în Iran de moartea celor 176 de persoane, majoritatea iranieni şi canadieni, în catastrofa Boeingului 737 aparţinâd companiei ucrainene Ukraine International Airlines (UIA), doborât în urmă cu o săptămână de forţele armate ale ţării.

Drama a avut loc într-um mediu extrem de tensionat între Republica islamică şi Statele Unite.

Animozitatea între cele două ţări a continuat să crească după ce preşedintele american Donald Trump a denunţat în mod unilateral, în 2018, Acordul de la Viena din 2015 în dosarul nucelar iranian - care a permis o întoarcere a Iranului în comunitatea naţiunilor - şi a reimpus sancţiuni economice dure Teheranului.

Ea a atins un nou vârf odată cu asasinarea la 3 ianuarie, la Bagdad, a generalului Qassem Solaimani, arhitectul strategiei iraniene în orientul Mijlociu, ucis într-un atac cu un avion american fără pilot (dronă).

”RECONCILIERE NAŢIONALĂ”

Ca represalii, Iranul a lansat 22 de rachete asupra unor ţinte militare americane în Irak, provocând pagube materiale importante, dar fără să cauzeze moartea în rândul armatei americane, potrivit Washingtonului.

Câteva ore mai târziu, zborul PS752 al UIA se prăbuşea. Însă au trecut trei zile înainte ca forţele armate iraniene să recunoască faptuş că au doborât avionul ”din greşeală”.

Anterior, Guvernul - care afirmă că a fost informat abia vineri cu privire la adevăratele cauze ale accidentului - a dezminţit în mod categoric faptul că Boeingul ar fi putut fi doborât de o rachetă, aşa cum afirma Ottawa încă de miercuri seara.

Evocând evenimente ”tragice” care au avut loc de la începutul lui ianuarie, Rohani a declarat că acest lucru este necesar să conducă ”la o mare decizie” în cadrul sistemului politic iranian, şi anume ”reconcilierea naţională”.

Alegerile legislative prevăzute la 21 februarie ”trebuie să fie prima etapă” a acesteia, a adăugat el într-un discurs pe care l-a susţinut în Consiliul de Miniştri.

În vederea acestui scrutin, ”poporul vrea diversitate”, a declarat el.

”Permiteţi tuturor părţilor şi grupurilor să se prezinte la urne. Cu siguranţă nu aveţi nimic de pierdut”, a îndemnat el, adresându-se astfel în mod implicit Gardienilor Revoluţiei, organismul însărcinat cu controlul alegerilor, acuzat cu regularitate de către reformatori de faptul că-şi depăşeşte funcţiile în selectarea candidaţilor.

Drama avionului Ukrainian Airlines International, la bordul căruia se aflau numeroşi studenţi, a provocat indignare şi furie în Iran, mai ales în rândul tinererului universitar.

Presa iraniană a recunoscut această nemulţumire prezentând - într-un mod întru totul neobişnuit - sloganurile ostile sistemului politic al Republicii islamice scandate la manifestaţii ale studenţilor care au avut loc zilnic, la Teheran, de sâmbătă până marţi.

Pe Internet, se exprimă de asemenea un sentiment de neîncredere în autorităţi, acuzate de faptul că au încercat să muşamalizeze drama.

”SINCERITATE, INTEGRITATE, ÎNCREDERE”

”Oamenii vor să se asigure că autorităţile îi tratează cu sinceritate, integritate şi încredere”, a declarat Rohani,pledând totodată în favoarea ”unităţii naţionale”, în contextul în care contestarea pare să slăbească.

”Poporul este stăpânul nostru (...), iar noi suntem servitorii săi”, a adăugat el.

Preşedintele a îndemnat forţele armate să explice ce s-a întâmplat de la accident şi până în momentul în care a fost anunţată adevărata cauză, pentru ca oamenii ”să înţeleagă (că acestea) nu voiau să ascundă nimic”.

”Dacă a existat o întârziere (în transmiterea informaţiei), atunci să prezinte scuze”, a îndemnat el.

Rohani a lansat pe de altă parte un atac la adresa occidentalilor, cu Statele Unite în frunte, cărora le reproşează faptul că alimentează insecuritatea în Orientul Mijlociu printr-o succesiune de ”erori”, citând între altele asasinarea lui Soleimani, intervenţiile militare în Irak, Yemen şi Libia, sancţiunile americane impuse petrolului iranian.

”Insecuritatea în această regiune sensibilă este în detrimentul lumii” întregi, a avertizat el.

”În prezent”, din cauza tuturor acestor erori, ”militarul american nu mai este în securitate, mâine ar putea fi rândul militarului european”, a ameninţat el.

Iranul, a declarat Rohani, vrea o retragere a forţelor străine din regiune. ”Nu prin război”, ci în urma unei decizii ”înţelepte”, care va fi ”totodată în interesul vostru”, le transmite el europenilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.