Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) a atenţionat, marţi, că adoptarea unui pachet de măsuri restrictive, denumit Pachetul Mobilitate 1, legalizează o Europă cu două viteze, iar Uniunea Europeană (UE) se va confrunta cu reducerea competitivităţii în context global.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Legalizarea segregării economice în UE a început cu Pachetul Mobilitate 1 şi cel mai probabil va continua şi în alte domenii şi industrii, potrivit UNTRR.

”Prin măsurile extrem de restrictive adoptate în 11.12.2019, precum obligaţia întoarcerii camionului acasă la 8 săptămâni, introducerea unei perioade de restricţionare a cabotajului (cooling off) de 4 zile şi aplicarea forţată a Regulamentului Roma I firmelor de transport rutier, România, Bulgaria şi Lituania vor fi cele mai afectate de prevederile aprobate în Pachetul Mobilitate 1, eliminând transportatorii din aceste ţări din piaţa europeană de transport rutier şi astfel împing firmele şi şoferii să migreze în vest”, se arată în comunicat.

UNTRR atrage atenţia că cele 3 dosare cuprinse în Pachetul Mobilitate 1 au fost realizate pe fondul protecţionismului în creştere al statelor membre din Vestul UE, reunite în cadrul Alianţei Rutiere, iar transportatorii români şi est-europeni vor fi cei mai afectaţi de măsurile propuse.

Măsurile vor conduce la o creştere semnificativă a costurilor lor de operare şi la restricţionarea transporturilor rutiere internaţionale operate de aceştia în cadrul UE, potrivit patronatului.

Pachetul Mobilitate 1 a fost publicat de Comisia Europeană pe 31 mai 2017 şi cuprinde 8 propuneri importante de modificare a legislaţiei europene în domeniul transporturilor rutiere, dintre care 3 dosare vitale pentru viitorul transportatorilor români în UE.

”În data de 11 decembrie 2019, Preşedinţia Finlandeză a Consiliului de Transport UE, Parlamentul European şi Comisia Europeană au ajuns la un acord privind Pachetul Mobilitate 1 restricţionând libera circulaţie a transportatorilor români în UE prin măsurile extrem de restrictive adoptate, precum obligaţia întoarcerii camionului acasă la 8 săptămâni, introducerea unei perioade de restricţionare a cabotajului (cooling off) de 4 zile şi aplicarea forţată a Regulamentului Roma I firmelor de transport rutier”, se arată în comunicat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.