Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a avut, marţi, o întâlnire cu reprezentanţii băncilor care virează pensii şi intenţionează să modifice convenţia pe care Casa Naţională de Pensii o are cu acestea, astfel încât banii să ajungă mai repede la pensionari. Alexandru a anunţat că standardizează şi schimbă comisioanele, termenele de plată şi de livrare a pensiilor, astfel încât să nu mai existe diferenţe de mod de lucru între bănci.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Pentru că doresc ca pensiile să ajungă cât mai repede la pensionari, prin toate canalele de distribuţie, am discutat în această dimineaţă, în mod aplicat, cu reprezentanţii băncilor din sistem. Vom schimba Convenţiile dintre CNPP şi bănci astfel încât banii să ajungă mai devreme la pensionari. Terminăm cu interpretarea diferită a prevederii din contracte care vorbeşte despre plata care se face în maxim 2 zile”, a scris, marţi, pe Facebook, Violeta Alexandru.

Aceasta a mai spus că vor fi standardizate şi schimbate comisioanele, termenele de plată şi de livrare.

”Nu vor mai exista diferenţe de mod de lucru între bănci”, a mai scris Alexandru. 

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a anunţat că a cerut băncilor săptămâna trecută să plătească pensiile, având în vedere că banii erau în conturi.

Ea explică procedurile greoaie care există pentru virarea pensiilor şi anunţă că le va schimba.

”Ce mă interesează pe mine: să ajungă banii cât mai repede la pensionari”, a spus ministrul, luni, afirmând că PSD ar vrea să existe întârziri la plata pensiilor ca să poată comenta.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.