Sindicaliştii ieşeni din educaţie acuză PNL că politizează inspectoratele şcolare, numind membri liberali la conducerea acestor instituţii şi continuând astfel practicile PSD.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (USLIP) Iaşi susţine, într-un comunicat de presă transmis miercuri, că în Bucureşti, precum şi în şapte judeţe, respectv Alba, Arad, Caraş-Severin, Dâmboviţa, Suceava, Mehedinţi şi Neamţ, au fost numiţi membri PNL la şefia inspectoratelor şcolare.

Comunicatul USLIP a fost redactat şi în atenţia preşedintelui României Klaus Iohannis, căruia i se aminteşte că "la nivelul ISJ-urilor se produce acelaşi fenomen al politizării ca în timpul guvernării PSD”.

"Fosta putere reprezentată de către PSD a manifestat în repetate rȃnduri tendinţa de a numi inspectori şcolari generali care să provină din activul de partid. În ceea ce ne priveşte (USLIP Iaşi) am sancţionat constant derapajele sociale, politice şi uneori economice ale fostei puteri. Am avut mai multe proteste la Prefectura Iaşi, în anul 2017, îndreptate împotriva Guvernului reprezentat de către partidul sus menţionat. De asemenea, am avut şi scrisori deschise către fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor – Liviu Dragnea. Am fost martorii unor destituiri de inspectori generali şi numirea evidentă a altora pe criterii politice”, se arată în comunicatul USLIP Iaşi.

Sindicaliştii ieşeni din educaţie adaugă că este îngrijorătoare direcţia pe care actuala putere o promovează.

Totodată, conducerea USLIP IaşI îi cere preşedintelui Klaus Iohannis să intervină la nivelul Executivului pentru ca "în învăţămȃnt să fie promovată depolitizarea ca prim pas al modernizării sistemului educaţional romȃnesc".
 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.