Agenţia pentru aviaţie IATA a anunţat marţi că a fost înfiinţată o echipă internaţională pentru susţinerea ”comunicării şi coordonării eficiente” între operatorii aerieni şi ţări, pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu provocate de atacul american cu dronă din Irak, în care a fost ucis generalul iranian Qassem Soleimani, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Companiile aeriene şi agenţia pentru aviaţie a Naţiunilor Unite au început să monitorizeze spaţiul aerian strategic de deasupra Iranului şi Irakului. Unii operatori comerciali încă efectuează curse în aceste ţări, iar altele trec prin spaţiul lor aerian, aşa că IATA (International Air Transport Association) a publicat un comunicat reamintind ţărilor obligaţia lor de a comunicat posibilele riscuri pentru aviaţia civilă.

”Este esenţial ca statele să îşi respecte această obligaţie, în contextul amplificării riscurilor din Orientul Mijlociu”, a arătat IATA, la câteva zile după uciderea, vineri, a generalului iranian Qassem Soleimani, care a aruncat regiunea într-o nouă criză.

Luni, Germania a publicat un nou avertisment referitor la Irak, indicând zonele care provoacă îngrijorare pentru traficul aerian, potrivit unui raport publicat de site-ul OPSGROUP.

Echipa de coordonare operată de IATA şi International Civil Aviation Organization (ICAO) a fost activată ca ”măsură de precauţie standard”, în eventualitatea în care va fi nevoie de măsuri preventive, a anunţat IATA.

Echipa reuneşte companii aeriene, autorităţi de reglementare şi furnizori de servicii de navigaţie aeriană şi orice posibile riscuri pentru aviaţie sunt transmise rapid, a delcarat o sursă din industrie apropiată grupului.

”Toată lumea cere reţinere”, a afirmat sursa.

Operatorii aerieni iau măsuri tot mai multe pentru a descoperi riscurile pentru avioane, după zborul MH17 al Malaysia Airlines a fost doborât în 2014 de o rachetă din Ucraina, 298 de oameni fiind ucişi.

Spaţiul aerian din Iran şi Irak este considerat strategic pentru aviaţia comercială din Orientul Mijlociu. Dacă va exista necesitatea de a închide spaţiul aerian, operatorii vor fi nevoiţi să ăşi modifice rutele, ceea ce ar conduce la o aglomeraţie mai mare şi la costuri legate de combustibil, a spus sursa.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.