Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat, marţi, că a transmis antreprenorului Salini Impregilo notificarea pentru plata sumelor de 90,72 milioane lei şi 152.025 dolari americani în termen de 5 zile, actualizate cu dobânda legală de la data pronunţării, sume decise de Tribunalul Arbitral.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Tribunalul Arbitral a emis hotărârea arbitrală finală în octombrie 2019, în litigiul dintre Salini Impregilo. în calitate de „Reclamantă”, şi CNAIR, în calitate de „Pârâtă” în procesul pentru contractul de proiectare şi execuţie a Autostrăzii Orăştie-Sibiu, lot 3.

Autostrada a fost supranumită ”autostrada scufundată” din cauza problemelor grave de structură care au apărut la câteva luni de la inaugurare.

Tribunalul a admis cererea reconvenţională a CNAIR pentru plata de către Salini Impregilo a sumei de 90,72 milioane lei, reprezentând penalităţi de întârziere, astfel cum sunt prevăzute de dispoziţiile sub-clauzei 8.7 [penalităţi de întârziere] din contractul semnat între părţi.

”De asemenea, decizia obligă Salini Impregilo SpA să ramburseze CNAIR suma de 152.025 dolari americani, cu titlu de costuri arbitrale, cu dobânda legală de la data Hotărârii Arbitrale Finale până la plata efectivă de către Reclamantă”, se arată în comunicat.

Lotul 3 a fost inaugurat în noiembrie 2014, cu două zile înainte de turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, în prezenţa premierului Victor Ponta la acel moment, candidat pentru funcţia de preşedinte al statului.

În septembrie 2015, lotul a fost închis, iar o porţiune de câteva sute de metri a fost demolată, din cauză că au apărut fisuri şi denivelări grave pe carosabil.

Contractul dintre fosta CNADNR şi grupul italian Impregilo, care a devenit ulterior Salini Impregilo, în vederea construirii celor 22 de kilometri ai lotului 3, a fost semnat în 2011 şi a fost reziliat în ianuarie 2016.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.