Numărul migranţilor care au debarcat pe coastele italiene în 2019 a scăzut cu jumătate faţă de nivelul de anul trecut, potrivit Guvernului, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În acest an au venit în ţară 11.439 de persoane - cu 50,72% mai puţine decât în 2018 (23.210 de persoane), a precizat miercuri Guvernul.

Această scădere este şi mai mare (-90,38%) în comparaţie cu numărul migranţilor din 2017, când 118.914 de oameni au debarcat pe coastele peninsulei.

Migranţii veniţi în 2019 sunt în primul rând tunisieni (2.654), apoi pakistanezi (1.180) şi din Coasta de Fildeş (1.135).

Dintre aceşti migranţi, 1.618 sunt minori neînsoţiţi - cu aproximativ 1.000 mai puţini ca în 2018 şi cu aproximativ 14.000 mai puţini decât în 2017.

Italia a fost condusă din iunie 2018 în august 2019 de către o coaliţie între Mişcarea Cinci Stele (M5S, antisistem) şi Liga (extremă dreapta) a suveranistului Matteo Salvini, care a fost ministru de Interne.

Salvini a implementat o politică fermă în domeniul migraţiei, printr-un decret care prevedea aplicarea unor amenzi usturătoare vapoarelor de salvare a unor ONG-uri la Marea Mediterană şi până la zece ani de închisoare a comandanţilor acestora.

Noul Guvern format în vară de Partidul Democrat (PD, centru-stânga) şi M5S a semnat la Malta, în septembrie, un acord cu mai multe state membre ale Uniunii Europene (UE), între care Franţa şi Germania, care prevede o repartizare automată a migranţilor care debarchează în Malta sau Italia.

În tradiţionala sa binecuvânatre de crăciun, Papa Francisc a lansat un avertisment cu privire la exploatarea migranţilor, subliniind că ”nedreptate este cea care îi obligă să sufere abuzuri de negrăit, scavii de toate felurile şi torturi în tabere de detenţie inumane”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.