Beijingul, Tokyo şi Seulul au îndemnat Phenianul să se abţină de la ”provocări” într-un context tensionat cu privire la programul nuclear nord-coreean, în cadrul unui summit trupartit în China, marcat de o timidă ”încălzire” a relaţiilor între Japonia şi Coreea de Sud, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Noi am reafirmat că denuclearizarea peninsulei (coreene) şi pacea durabilă în Asia de Est sunt obiectivul comun al celor trei ţări”, a declarat premierul chinez Li Keqian marţi, la finalul summitului organizat la Chengdu (sud-vest).

Coreea de Nord ”trebuie să se abţină de la provocări”, a subliniat omologul său japonez Shinzo Abe, precizând că este vorba despre un ”mesaj comun” al Beijingului, Seulului şi Tokyo.

Phenianul a procedat recent la o serie de teste în baza de tir de rachete de la Sohae, după o succesiune de tiruri de proiectile în săptămânile dinainte, în pofida mai multor rezoluţii ONU care le intezic.

Regimul lui Kim Jong Un a făcut, în ultimele săptămâni, o serie de declaraţii vehemente şi a dat Washingtonului un ultimatum care expiră la sfârşitul anului. În lipsa unor progrese în discuţii, Phenianul a ameninţat cu un ”cadou de Crăciun”.

”Poate că va fi un cadou drăguţ, poate că un cadou în care el îmi trimite o vază frumoasă în loc de un test de rachetă”, a glumit în Florida preşedintele Statelor Unite, care a refuzat să speculeze cu privire la care ar fi răspunsul american faţă de un tir de rachetă balistică cu rază lungă de acţiune - care ar fi primul din 2017.

În urma unei apropieri spectaculoase în 2018, negocierile cu privire la programul nuclear nord-coreean se află în impas după eşecul summitului de la Hanoi, în februarie, între Trump şi Kim.

Japonia, aliata Statelor Unite, se află în prima linie, constituind una dintre ţintele favorite ale testelor de rachetă ale regimului stalinist, ale cărui proiectile de obicei cad în Marea Japoniei sau survolează arhipelagul.

Agenţia oficială nord-coreeană de presă KCNA a catalogat marţi Japonia drept un ”pitic politic” şi a apreciat că tirurile nord-coreene de rachetă nu constituie ”nicio ameninţare”.

”ÎNCĂLZIRE” TIMIDĂ

Summitul de la Chengdu a permis de asemenea o apropiere între Japonia şi Coreea de Sud, printr-o întâlnire, prima din ultimele 15 luni, între Shinzo Abe şi preşedintele sud-coreean Moon Jae-in.

Premierul japonez a îndemnat Seulul, într-o conferinţă de presă la finalul summitului, să facă tot ceea ce este necesar pentru ca Japonia şi Coreea de Sud ”să revină la relaţii solide”. El a insistat însă asupra ”responsabilităţii” Seulului în soluţionarea diferendelor între cele două ţări.

Preşedintele sud-coreean i-a transmis interlocutorului său japonez importanţa purtării unor ”convorbiri proaspete” în vederea soluţionării diferendelor dintre cele două ţări, potrivit presei sud-coreene.

El a apreciat totodată că Sudul şi Japonia sunt ”cei mai apropiaţi vecini, geografic, cultural şi istoric”, potrivit preşedinţiei.

Cei doi, Abe purtând un costum bleumarin, iar Moon zâmbind şi purtând un costum gri, şi-au stâns mâna la întâlnire, în marja summitului.

Relaţiile între Tokyo şi Seul sunt afectate de decenii de contencioase istorice moştenite din epoca în care peninsula coreeană a fost o colonie japoneză (1910-1945).

Însă tensiunile s-au agravat în urmă cu un an, când tribunale sud-coreene au hotărât ca întreprinderi japoneze să despăgubească sud-coreeni forţaţi să muncească în uzinele acestora în timpul ocupaţiei japoneze.

Tokyo a decis vara aceasta să scoată Coreea de Sud de pe o listă cu state considerate parteneri comerciali privilegiaţi, o măsură căreia Seulul i-a răspuns imediat printr-o radiere similară a Japoniei.

”În calitate de mare putere regională, China speră să arate lumii că, prin forţa sa diplomatică, ea îi poate reuni în jurul aceleiaşi mese pe liderii japonez şi sud-coreean”, a declarat pentru AFP Haruko Satoh, un specialist în politica chineză de la Universitatea Osaka.

Departe a a pune capăt diferendelor dintre Tokyo şi Seul, acest gest ar urma să asigure Washingtonul, îngrijorat de disensiuni între cei doi aliaţi-cheie ai săi în securitatea Asiei de est.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.